Tandemuri cu scântei în USL

0
Publicat:
Ultima actualizare:

În interiorul USL discuţiile privind desemnarea candidaţilor la alegerile locale de anul viitor sunt în toi. Victor Ponta şi Crin Antonescu sunt aşteptaţi să medieze tensiunile create în multe filiale. În fiecare judeţ vor fi desemnaţi candidaţi comuni atât la şefia consiliului judeţean, cât şi la primăria municipiului.

Potrivit principiului parităţii prevăzut în protocolul USL, social-democraţii trebuie să desemneze 21 de candidaţi la şefia consiliilor judeţene, iar liberalii cu unul mai puţin. În schimb, fiecare din cele două partide va propune pentru primăriile reşedinţă de judeţ căte 20 de aspiranţi la fotoliul de primar.

În majoritatea judeţelor, cei doi candidaţi vor avea „culori" diferite: dacă un liberal va fi desemnat să candideze la şefia consiliului judeţean, atunci un social-democrat se va bate pentru primăria din reşedinţa acelui judeţ şi invers. În alte judeţe, printre care Constanţa (PSD), Teleorman (PSD), Alba (PNL) şi Timiş (PNL),  ambele candidaturi vor veni din partea aceluiaşi partid. Condiţia este însă ca, la nivel naţional, să fie respectat principiul parităţii.



Sondajele pun gaz pe foc

Stabilirea competitorilor care vor fi aruncaţi în bătălia electorală a încins spiritele atât în PSD, cât şi în PNL, mai ales că sondajele de opinie comandate de amândouă partidele în toate filialele nu oferă primului plasat garanţia că va fi desemnat automat drept candidat. În plus, sondajele vin să toarne gaz pe foc, deoarece în anumite judeţe au arătat o diferenţă foarte mică între procentele obţinute de candidaţii celor două partide.

La Ilfov, de exemplu, disputa se poartă între vicepreşedintele PSD, deputatul Robert Negoiţă, şi şeful PNL Ilfov, Marian Petrache, care îşi doresc fiecare conducerea consiliului judeţean. Cum însă Negoiţă este considerat un apropiat al liderului PSD, Victor Ponta, liberalul pare să aibă şansa a doua la nominalizare.

Şi la Buzău este un adevărat război între liderii locali ai PSD şi PNL. Miza: tot candidatura la şefia consiliului judeţean. Actualul preşedinte al instituţiei, social-democratul Victor Mocanu, vrea încă un mandat, dar este „contrat" de liberalul Cristinel Bâgiu. Fiecare tabără susţine că reprezentantul său a obţinut scorul cel mai bun în sondaje şi, în plus, că a primit asigurări „ de la centru" că acesta va fi cel desemnat.

La Ialomiţa scandalul a izbucnit pentru  primăria din Slobozia, unde şi PNL şi PSD vor să dea candidatul, fiecare invocând în favoarea sa sondajele de opinie.  Un alt conflict a răbufnit la Vâlcea, unde social-democraţii şi liberalii s-au atacat reciproc, împroşcându-se public cu acuzaţii. Fiecare parte şi-a prezentat propriul candidat ca fiind cel desemnat de USL şi, potrivit presei locale, activiştii celor două partide au ajuns să se urmărească prin localitate. Însuşi secretarul general al PSD, Liviu Dragnea, s-a deplasat la faţa locului în încercarea de a linişti apele, dar şi pentru a-i da asigurări lui Ion Câlea, actualul şef al CJ şi liderul PSD Vâlcea, că va fi nominalizat în cursa electorală.

image



Termen-limită pentru candidaturi

Liberalii n-au linişte nici în judeţele pe care PSD le-a cedat, deoarece conservatorii, cu care au format Alianţa de Centru-Dreapta, au pretenţii la câteva candidaturi. Cel mai activ pretendent al PC la Iaşi este deputatul Tudor Ciuhodaru, care vrea să candideze la şefia CJ, în locul liberalului Cristian Adomniţei. Ciuhodaru a ajuns la un duel al declaraţiilor cu şeful PNL Iaşi, Relu Fenechiu. Chiar dacă nu s-a exprimat în public, Maria Grapini este cotată cu şanse bune de a fi numită candidat la şefia CJ Timiş, în locul liberalului Cristian Buşoi.

Situaţiile conflictuale din filiale vor fi rezolvate de Crin Antonescu şi de Victor Ponta, care au ultimul cuvânt de spus în stabilirea candidaţilor. Potrivit anunţului făcut de liderii USL, 15 septembrie este termenul la care vor fi făcute publice candidaturile Uniunii la alegerile locale. Un alt câmp de bătălie între PNL şi PSD este la Călăraşi, unde şefa social-democrată a filialei, Oana Mizil, a trimis o scrisoare conducerii centrale a partidului în care cere reglementarea conflictului. Intenţia sa de a candida la şefia CJ împotriva actualului şef al instituţiei, liberalul Răducu Filipescu, a stârnit furia PNL pe plan local. În cele din urmă, Oana Mizil s-a răzgândit, dar scandalul tot nu s-a stins.

Ce se întâmplă la Bucureşti?

O situaţie cu totul specială se înregistrează la Bucureşti, unde cele două partide negociază cu actualul primar general, Sorin Oprescu, candidatura acestuia sub sigla USL. Preşedintele Consiliului Naţional al PSD, Adrian Năstase, declara recent că susţinerea candidaturii de către USL nu este condiţionată de revenirea lui Oprescu în PSD, partid pe care l-a părăsit în 2008. În ce priveşte sectoarele din Capitală, desemnarea  candidaţilor se va face tot pe principiul parităţii, astfel că fiecare formaţiune (PSD, respectiv PNL) va „primi" câte trei sectoare. Primarii în funcţie vor avea prioritate: Andrei Chiliman (PNL) la sectorul 1, Marian Vanghelie (PSD) la sectorul 5 şi Cristian Popescu Piedone (PC) la sectorul 4.

image
Politică



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite