Tăierea fondurilor europene şi alte prostii

PSD ameninţă cu o dezbatere publică în Parlamentul European pe tema „derapajelor democratice din România“, PDL agită sperietoarea pierderii fondurilor europene.

Europarlamentarul PSD Rovana Plumb a declarat sâmbătă că în această săptămână va fi organizată o dezbatere publică în Parlamentul European, în legătură cu "derapajele democratice din România". Dezbaterea se va finaliza cu o rezoluţie, a mai spus europarlamentarul PSD, care a avertizat că, dacă derapajele democratice vor continua, se va putea invoca articolul 7 al Tratatului UE, care prevede sancţiuni instituţionale.

Reacţia PDL a venit imediat. După o întâlnire cu europarlamentarii PDL, premierul Emil Boc a acuzat PSD că ar vrea să blocheze fonduri europene pentru România în valoare de 6 miliarde de euro. Drobul de sare pare să ne cadă în cap. De fapt, suntem în plină prostie omenească.

Ce este o dezbatere publică?

În primul rând, o dezbatere publică organizată în Parlamentul European nu înseamnă nimic mai mult decât o simplă dezbatere publică. Europarlamentarii români din PSD au tot dreptul să o organizeze, iar cei din PDL pot foarte bine să vină cu contraargumente. Discuţia este deschisă şi pentru cei din afara Parlamentului European. Pot participa reprezentanţi ai unor organizaţii neguvernamentale sau alte persoane interesate. Are loc o discuţie, presa este prezentă şi relatează, se exprimă nişte concluzii şi lucrurile se cam opresc aici.

Zilnic, în Parlamentul European au loc câteva dezbateri publice, pe teme dintre cele mai diverse, de la reciclarea deşeurilor la drepturile femeilor, de la situaţia din Siria la problemele pescarilor. PDL nu are de ce să se sperie de o asemenea dezbatere publică, după cum nici PSD nu poate scoate cine ştie ce profit politic din aceasta.

Şi ce ne poate face o rezoluţie?

Europarlamentarul Rovana Plumb a mai afirmat că dezbaterea publică se va finaliza cu o rezoluţie. Adevărul că de la una la cealaltă, drumul e destul de lung. O rezoluţie trebuie iniţiată, supusă dezbaterii şi votată.

Este adevărat că o rezoluţie iniţiată de socialişti are şanse de reuşită în Parlamentul European, atâta vreme cât i se alătură grupul liberal (ALDE), verzii şi grupul de stânga. O asemenea majoritate a făcut să treacă rezoluţia din iulie, prin care i s-a cerut Ungariei să renunţe la propuneri de modificare a Constituţiei, considerate nedemocratice.

Grupul popular (PPE), din care face parte PDL, a susţinut atunci guvernul lui Viktor Orban, dar s-a trezit în minoritate, chit că este cel mai bine reprezentat numeric în adunarea legislativă europeană. Dar PPE nu deţine decât o majoritate relativă.

Spre deosebire de parlamentele naţionale, în Parlamentul European nu există o "putere" şi o "opoziţie". Votul are o geometrie variabilă, câştigătorul fiind cel mai adesea determinat de felul în care se poziţionează grupul ALDE, cel de-al treilea ca mărime, după populari şi socialişti.

În cazul României, dat fiind că guvernul de la Bucureşti face parte din familia PPE, o rezoluţie a socialiştilor are toate şansele să fie susţinută de liberali, cărora aproape sigur li se vor adăuga verzii şi membrii grupului de stânga. De altfel, în dezbaterile de săptămâna trecută de la Strasbourg, austriacul Hannes Swoboda, liderul socialist, şi belgianul Guy Verhovstadt, liderul liberal, au criticat guvernul de la Bucureşti.

Cum poate fi sancţionat un stat membru

Dar adoptarea unei rezoluţii nu înseamnă sancţiuni automate pentru statul în cauză. "Gardianul Tratatelor" este Comisia Europeană. Iar rezoluţiile Parlamentului European au pentru aceasta doar caracter de recomandare, nefiind, aşadar, obligatorii. 

Comisia Europeană nu şi-a făcut însă un obicei din a sancţiona state membre pentru anumite derapaje democratice. Ungaria se află de-abia sub supraveghere. Franţa, cu politica ei antirromi, Danemarca, Italia şi, din nou, Franţa, pentru suspendarea Tratatului Schengen, au scăpat doar cu critici din partea Comisiei, dar fără sancţiuni. Este greu de crezut că România ar putea fi excepţia.

Sâmbătă, liderii PSD au invocat articolul 7 din Tratatul Uniunii, prin care un stat membru ar putea fi sancţionat dacă încalcă normele democraţiei şi ale statului de drept. Procedurile sunt însă extrem de complicate şi depind de Consiliul European, dominat de şefi de guverne aparţinând PPE.

Conform articolului 7, la propunerea motivată a unei treimi din statele membre, a Parlamentului European sau a Comisiei Europene şi cu aprobarea Parlamentului European, Consiliul poate constata, cu o majoritate de patru cincimi din membrii săi, încălcarea de către un stat membru a valorilor democratice. Dar asta numai după audierea autorităţilor statului în cauză. Şi numai dacă se constată că statul membru continuă încălcarea normelor democratice, Consiliul poate decide, în unanimitate, încălcarea de către un stat membru a valorilor democratice. De-abia după aceea sunt decise sancţiunile, cu majoritate calificată. Şi nici aşa nu este obligatoriu ca sancţiunile să vizeze tăierea fondurilor de coeziune.

De fapt, în ochii românilor defilează tot felul de sperietori. Europarlamentarul PSD Rovana Plumb vorbeşte despre o eventuală activare a articolului 7 din Tratatul Uniunii, la care, în realitate, se poate ajunge extrem de greu. Iar premierul Boc vântură ameninţarea tăierii fondurilor europene pentru România, ceea ce ne trimite deja în plin SF.

Să fie acestea doar elemente ale demagogiei politice sau semne de necunoaştere a realităţilor europene?