Cine plăteşte pentru eşecul PDL?

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Adriean Videanu şi Radu Berceanu au viziuni diferite despre viitorul PDL
Adriean Videanu şi Radu Berceanu au viziuni diferite despre viitorul PDL

Înfrângerea clară suferită de PDL la alegerile locale a divizat partidul în mai multe tabere.

Rezultatele alegerilor de duminică au agitat spiritele în PDL. Unul dintre cei mai vechi mebmri ai partidului, senatorul Radu Berceanu, i - a cerut demisia lui Emil Boc din fruntea democrat - liberalilor. „Nu poţi să vrei să fii şef şi când se întâmplă ceva să nu ai nicio responsabilitate", a susţinut Berceanu.
Liderul PDL Dolj susţine că întreaga conducere a partidului trebuie să se dea la o parte, fiind necesară organizarea unui congres extraordinar, care să aleagă o nouă echipă.

„Trebuie ca întregul BPN, conducerea centrală naţională a partidului, să - şi dea demisia şi să facem un congres mare de 5.000 de oameni, cum am făcut totdeauna, în afară de ăsta ultimul, mai aranjat aşa, în care să decidă cine să conducă şi mai ales când să conducă ", a afirmat Berceanu.

De partea cealaltă, vicepreşedintele PDL, Sever Voinescu a ales să le răspundă contestatarilor din partid pe Facebook, fără a nominaliza pe cineva. Voinescu a notat că „loserii cer demisia celor care au câştigat", pentru a nu se băga de seamă că ei nu sunt în stare de nimic.Deputatul PDL Cezar Preda a catalogat replicile din partid drept „reacţii individuale".

„Probabil că Berceanu îşi va susţine propunerea şi se va supune la vot. Eu cred că analizele adevărate nu se pot face la trei zile de la rezultat. Ceea ce se întâmplă acum sunt reacţii individuale", a spus Preda.

Videanu nu vrea Congres

O altă voce importantă din interiorul partidului, Adriean Videanu, nu consideră oportună organizarea unui congres extraordinar al PDL. „Eu nu cred că e nevoie de un congres în momentul de faţă, pentru că important e să se consolideze şi să se intre în logica de campanie pentru alegerile parlamentare", a declarat Videanu.

În timp ce contrele din PDL continuă, preşedintele Senatului, Vasile Blaga, a încercat să tempereze situaţia, rugându - şi colegii să poarte discuţiile doar în interiorul partidului.

„Eu îi sfătuiesc şi îi rog să discutăm în partid", a spus Blaga. Democrat - liberalii au programată astăzi o reuniune a Colegiului Director, în care se vor analiza rezultatele alegerilor locale.

"Trebuie ca întregul BPN, conducerea centrală naţională a partidului, să - şi dea demisia şi să facem un congres mare de 5.000 de oameni.''
Radu Berceanu senator PDL

Plăcintă, la PNL

Senatoarea Sorina Plăcintă şi - a anunţat ieri demisia din grupul PDL şi trecerea la grupul PNL din Senat. La dezbaterea moţiunii de cenzură în urma căreia a căzut Guvernul Ungureanu, Sorina Plăcintă a avut o discuţie, într - o bancă din plen, cu Elena Udrea, Plăcintă plângând şi spunând: „Nu mai pot!".

Victor Ponta şi Crin Antonescu au susţinut că Plăcintă a fost ameninţată în plen de către Elena Udrea. Astăzi, la Curtea de Apel Bucureşti are loc primul termen din recursul înaintat de fiul senatoarei, Andrei Plăcintă, în dosarul în care a fost acuzat de tentativă de omor, tâlhărie şi ultraj contra bunelor moravuri.

Politică



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite