S. Barbu: CE a avizat cererea de sprijin pentru reconversia angajaţilor Nokia de la Jucu

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Sulfina Barbu
Sulfina Barbu

Comisia Europeană a avizat cererea din decembrie 2011 a Guvernului român pentru sprijin financiar în vederea reconversiei profesionale a aproximativ 3.300 de persoane de la Nokia Jucu, anunţă liderul PDL Sulfina Barbu.

"În calitate de fost ministru al Muncii, Familiei şi Protecţiei Sociale şi de iniţiator al dosarului Nokia pentru finanţare FEAG, salut decizia Comisiei Europene de a aviza favorabil, în forma depusă de România, cererea de ajutorare financiară a muncitorilor disponibilizaţi de la fabrica Nokia, din Jucu. Solicit europarlamentarilor USL să renunţe la vendetele politice şi să sprijine în Parlamentul European dezbaterea şi aprobarea ajutorului financiar din fondul FEAG, pentru a veni în sprijinul muncitorilor disponibilizaţi de la fabrica Nokia din Jucu, Cluj", se arată într-un comunicat al vicepreşedintelui PDL Sulfina Barbu.

Ea precizează că cererea depusă de Guvernul României la finalul lunii decembrie 2011, prin care a fost solicitat sprijin financiar pentru reconversia profesională a aproximativ 3.300 de persoane de la Nokia Jucu şi de la firmele partenere, a fost avizată favorabil de către Comisia Europeană.

"Deşi unele state membre ale UE au propus întreruperea FEAG în 2011, am reuşit să depunem un dosar foarte bun, pentru care am fost felicitaţi de către CE, care a fost aprobat integral şi care acum este trimis spre adoptare în Parlamentul European. De aceea, fac un apel public către europarlamentarii USL să apere interesele muncitorilor români concediaţi de la Jucu şi să renunţe la atitudinea politicianistă", afirmă Sulfina Barbu.

În comunicat se arată că Fondul European de Ajustare la Globalizare (FEAG) este un fond creat de Comisia Europeană pentru a răspunde riscurilor sociale produse de fenomenul relocalizării producţiei la nivel mondial, cât şi efectelor crizei mondiale.

Acest fond are un caracter temporar şi excepţional, şi presupune un ajutor financiar acordat muncitorilor disponibilizaţi pentru a reintra pe piaţa muncii.

La 29 septembrie 2011, Nokia a anunţat închiderea fabricii de la Jucu, 2200 de angajaţi piarzându-şi locurile de muncă.

Politică



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite