Studentul Traian Băsescu îi punea pe colegii chiulangii să frece puntea

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Absolvenţii primei promoţii a Academiei Navale "Mircea cel Bătrân" din Constanţa, cea din anul 1976, se mândresc că au fost colegi cu preşedintele Traian Băsescu. La aniversarea a 30 de ani

Absolvenţii primei promoţii a Academiei Navale "Mircea cel Bătrân" din Constanţa, cea din anul 1976, se mândresc că au fost colegi cu preşedintele Traian Băsescu.
La aniversarea a 30 de ani de la terminarea facultăţii, manifestare la care a participat şi şeful statului, foştii studenţi au fost emoţionaţi şi au ţinut să-i strângă mâna preşedintelui ţării şi să depene amintiri de pe vremea studenţiei. Colegii şi-au amintit cum, în anul III de practică pe Bricul "Mircea", când Băsescu era de serviciu pentru efectuarea curăţeniei pe nava-şcoală, acesta îi punea la treabă pe cei care încercau să chiulească. După părerea lor, Traian Băsescu a rămas acelaşi vesel şi bun coleg. Din promoţia lui Băsescu au fost prezenţi peste 90 de foşti studenţi, din totalul de 215 absolvenţi, aproape toţi ajungând comandanţi de cursă lungă, mecanici-şefi şi electricieni-şefi. După terminarea studiilor, Traian Băsescu a comandat nava-amiral a flotei României, tancul petrolier "Biruinţa", de 164.000 tdw. A ajuns apoi ministru al transporturilor, şef de partid, primar general al Capitalei şi preşedinte al ţării, fiind primul comandant de cursă lungă din lume care a ajuns şef de stat.

Băsescu sărea gardul şi-n studenţie
Profesorii şi camarazii lui Traian Băsescu de ucenicie într-ale marinăriei n-au ezitat însă să rememoreze în faţa reportofoanelor şi camerelor de luat vederi întâmplările din studenţie. Ei au confirmat ceea ce însuşi Traian Băsescu mărturisea cu câtva timp în urmă: studentul Băsescu nu se dădea în lături să sară gardul ori de câte ori se ivea "ispita" unei beri colegiale, la localurile numai de ei ştiute.

Petrecere prezidenţială până-n zori de zi
Preşedintele Băsescu şi colegii săi de facultate au sărbătorit împlinirea a 30 de ani de la absolvirea cursurilor până în zorii zilei de duminică, la un restaurant din staţiunea Mamaia. Cuplul prezidenţial a ajuns la restaurant sâmbătă, în jurul orei 21.00, loc de unde a plecat dimineaţa, opt ore mai târziu, în jurul orei 5.30.
şeful statului a apreciat petrecerea ca fiind una foarte reuşită, în timpul căreia s-au depănat amintiri din timpul studenţiei. Pe parcursul zilei de sâmbătă, absolvenţii promoţiei 1976 s-au întâlnit la Academia Navală "Mircea cel Bătrân" din Constanţa şi, ulterior, au plecat într-o plimbare pe mare cu Bricul "Mircea".

Politică



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite