Studentii din Bucuresti nu s-au inghesuit la urne

0
Publicat:
Ultima actualizare:

"Noi doi vom pune bazele aliantei PSD-DA", glumeau, ieri, reprezentantii celor doua blocuri politice, in sectia de votare 1344 din Campusul Politehnicii. Atmosfera destinsa, glumeata, din fosta

"Noi doi vom pune bazele aliantei PSD-DA", glumeau, ieri, reprezentantii celor doua blocuri politice, in sectia de votare 1344 din Campusul Politehnicii. Atmosfera destinsa, glumeata, din fosta cantina a Regiei se datora probabil antrenului din discoteca "Maxx" - pazita si ea ieri de jandarmi, pentru simplul motiv ca se afla in acelasi corp de cladire cu sectiile de votare. Grupuri de tineri, profitand de vremea buna, au ramas pentru un schimb de impresii, dupa vot: "Noi inca nu am votat. O sa o facem, dar mai intai mai vorbim", declarau doi studenti din Automatica, aflati alaturi de Ciprian si Alexandra. Ciprian Borodescu votase: "Am votat cum am considerat eu ca e mai bine si cum au votat toti studentii". Cand ne-am apropiat de grup, Ciprian tocmai incearca sa-si convinga prietena sa voteze. Alexandra Serban, studenta si ea la Automatica, nu voia sa-si exprime votul, pentru ca "sincer, nu cred in nici unul dintre cei doi, asa ca nu vreau sa votez". Prietenul ei, Ciprian, era sigur ca "o conving eu pana la urma". Printre cei aflati dincolo de usile celor noua sectii de votare din fosta cantina a Regiei, se aflau reprezentantii Primariei sectorului 5 si presedintele Clubului Studentesc Liberal, Liviu Zicman, care venise in Regie pentru ca "observatorii nostri ne-au sesizat ca la sectiile 1347, 1348 si 1350 nu sunt lasati sa voteze si studentii care nu au viza de flotant in Regie". Reprezentantul Clubului studentesc opina ca "decizia BEC de a nu-i lasa pe studenti sa voteze oriunde nu este corecta". Reprezentantii Aliantei DA din sectiile de votare 1339 si 1344 ne-au declarat insa fara nici o rezerva ca "totul e OK" si "nu avem nici o obiectie". Studentii care au votat in Regie au prezentat, pentru a-si putea exercita votul, in afara actului de identitate, si legitimatia de camin. Cei care nu aveau nici viza de flotant, nici legitimatia de camin (arondat sectiilor din Regie) si erau din provincie au fost indrumati sa voteze in sectiile speciale destinate celor aflati in situatii speciale. Faptul l-a nemultumit si pe reprezentantul Pro Democratia, studentul Marius Drasoveanu, care a precizat ca "doamna judecatoare care a venit aici a dispus ca la aceste sectii de votare nu se pot prezenta decat studentii cazati in caminele Regiei, fie ca sunt de la Politehnica, fie de la Medicina, motiv pentru care in jur de 200 de studenti au fost respinsi. Toti acestia ne-au spus ca nici nu mai voteaza". La cele doua sectii, prezenta la ora 15 era cam aceeasi cu cea de acum doua saptamani si reprezenta aproximativ 50% din numarul celor care votasera in primul tur. Pentru o zi de activitate in sectiile de votare, studentii din comisii au primit (la primul tur) de la primarie sume intre 700.000 si 900.000 de lei si "cate ceva de mancare de la partide". "Acum nu am primit mancare decat de la PNL, dar o impart cu ceilalti", ne-a spus reprezentantul Aliantei din Sectia 1344. "Banii astia sunt ceva pentru un student", aprecia presedintele Sectiei 1344. Ca este asa a confirmat si reprezentantul PNG-ului, student la Politehnica, care spune ca pentru "acesti bani am venit" si chiar s-a inscris si in partid, fiindca altfel nu-l putea reprezenta in sectia de votare. La Sectia 1339, din Universitatea Bucuresti, atmosfera era mult mai apatica. Votasera, pana la ora 14, 180 de studenti din cei 506, cati s-au prezentat in primul tur, dar presedintele sectiei, dl. Corneliu Bicescu, aprecia ca "prezenta e buna" si ca nu se poate spune ca e mai mica decat cea din primul tur. "Cred ca fiecare prezenta la vot conteaza si dreptul la vot este singurul pe care o sa mi-l exercit", spunea Voichita Bejan, studenta in anul IV, la SNSPA, care l-a votat pe Basescu si isi dorea foarte mult "sa iasa el". Sora ei, in schimb, desi l-a votat tot pe candidatul Aliantei, ne-a spus: "In orice caz, nici unul nu cred ca e foarte, foarte corect, dar il prefer, fiindca e mai simpatic!". In Romania, peste 100.000 de studenti au putut sa-si exercite ieri dreptul constitutional de a alege. Majoritatea celor care au votat, au facut acest gest "pentru ca acum 15 ani, unii au murit ca noi sa alegem acum".

Politică

Top articole

Partenerii noștri


Ultimele știri
Cele mai citite