Stema judetului Trei Scaune, motiv de conflict intre consilierii romani si maghiari din Covasna

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Alianta PNL-PD Covasna a denuntat din nou, luni, intr-o conferinta de presa, intentia consilierilor judeteni ai UDMR de a impune ca stema a judetului vechea stema a fostului judet Trei Scaune, de pe

Alianta PNL-PD Covasna a denuntat din nou, luni, intr-o conferinta de presa, intentia consilierilor judeteni ai UDMR de a impune ca stema a judetului vechea stema a fostului judet Trei Scaune, de pe vremea Imperiului Austro-Ungar. "Consilierii maghiari, majoritari in Consiliul Judetean, se cramponeaza de vechea stema si persevereaza intr-un anacronism jignitor pentru romanii care traiesc in acest judet", a declarat consilierul judetean pedist Petre Strachinaru, purtatorul de cuvant al aliantei PNL-PD Covasna. El a acuzat totodata "obstinatia cu care consilierii UDMR refuza de ani de zile ca, pe stema judetului, sa figureze vreun element care sa aminteasca de existenta comunitatii romanesti de aici", motiv pentru care nici pana la ora actuala judetul Covasna nu are o stema aprobata conform prevederilor legale, cea aflata in prezent la intrarile in judet fiind cea din vremea comunismului. Anul trecut, Consiliul Judetean Covasna a organizat un fel de concurs pentru viitoarea stema a judetului, la care au participat doar doi graficieni amatori, unul cu o copie fidela a stemei de pe timpul Ungariei Mari, celalalt cu 3 proiecte continand aceleasi simboluri, dar aranjate altfel! Deocamdata, nici unul dintre aceste proiecte nu a fost aprobat de Consiliul Judetean, dar, potrivit purtatorului de cuvant al aliantei PNL-PD, cei cativa consilieri romani au "temeri serioase" ca majoritatea zdrobitoare a reprezentantilor UDMR va impune, in cele din urma, vechea stema a fostului judet Trei Scaune. De altfel - a mai amintit Petre Strachinaru - de o buna bucata de vreme, aceasta stema figureaza atat pe pagina oficiala de Internet a Consiliului Judetean Covasna, cat si pe actele oficiale ale institutiei, in pofida repetatelor atentionari ale Prefecturii ca acest lucru reprezinta "un abuz si o ilegalitate pasibile de sanctiunile prevazute de lege".

Politică



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite