Stejărel Olaru şi Bogdan Mazuru, candidaţi pentru SIE
0Ambasadorul României în Germania, Bogdan Mazuru (foto dreapta), este al doilea nume pe care liberalii îl iau în calcul pentru conducerea Serviciului de Informaţii Externe (SIE), au declarat
Ambasadorul României în Germania, Bogdan Mazuru (foto dreapta), este al doilea nume pe care liberalii îl iau în calcul pentru conducerea Serviciului de Informaţii Externe (SIE), au declarat surse din PNL. Potrivit acestora, primul pe lista preferinţelor premierului Călin Popescu Tăriceanu, pentru postul rămas liber după demisia lui Claudiu Săftoiu, este actualul său consilier pe probleme de securitate, istoricul Stejărel Olaru (foto stânga). Candidatura lui Bogdan Mazuru a fost luată în discuţie după ce Mihnea Constantinescu, fostul şef de cabinet al primului-ministru, a refuzat o astfel de poziţie.
Liberalii au negociat cu PSD un schimb SRI - SIE, însă se pare că social-democraţii nu sunt dispuşi să facă rocada. În aceste condiţii, PNL are toate şansele să-l numească pe unul dintre cei doi la conducerea spionajului românesc până la sfârşitul mandatului de preşedinte interimar al lui Nicolae Văcăroiu. Mazuru a fost numit ambasador la Berlin, în martie 2006, anterior ocupând postul de ambasador la Delegaţia Permanentă a României la NATO.