"Sper că lupta anticomunistă nu se va opri la biografia mea adolescentină"

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Printre primii demnitari care au reacţionat faţă de reglementările Legii lustraţiei s-a numărat şi ministrul de externe, Răzvan Mihai Ungureanu.El a declarat că a fost secretar UTC în liceu

Printre primii demnitari care au reacţionat faţă de reglementările Legii lustraţiei s-a numărat şi ministrul de externe, Răzvan Mihai Ungureanu.
El a declarat că a fost secretar UTC în liceu şi, apoi, la 16 ani, membru supleant al Comitetului Central al UTC. Dar nu aceste funcţii l-au ajutat "să fie şef de promoţie la liceu, apoi şef de promoţie la facultate şi, apoi, să-şi susţină un prim doctorat la Oxford, în 1992". Ungureanu a anunţat că, împreună cu un grup de tineri jurişti, a început o analiză asupra legilor lustraţiei promovate în alte ţări. "În cazul României, există o întârziere semnificativă a momentului apariţiei unei astfel de legi", a spus el, apreciind că scopul unui asemenea act normativ de sancţionare "este să pedepsească fapte, nu grupuri". El a promis că, dacă persoana sa va fi inclusă printre categoriile ce cad sub incidenţa legii, va demisiona din funcţie imediat ce aceasta va intra în vigoare. "Sper că lupta anticomunistă nu se va opri la biografia adolescentină a lui Ungureanu", a mai adăugat şeful diplomaţiei române.

Politică



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite