Spectrul falimentului la uşa PSD. Cristian Pârvulescu: „Două milioane de euro datorie echivalează cu un faliment”

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Cristian Pârvulescu  analist politic
Cristian Pârvulescu analist politic

PSD nu va mai lucra pe datorie şi nici nu va mai acumula alte datorii, a decis liderul PSD, Victor Ponta, după ce s-a arătat preocupat de situaţia „foarte, foarte gravă” a restanţelor financiare ale partidului. El a precizat că, după cum reiese primele concluzii ale auditului financiar extern, datoriile partidului provenind din campania electorală din 2009 depăşesc două milioane de euro. Iniţial, Ponta vorbea despre o dator

Citiţi şi:

Aristide Roibu, trezorierul PSD: “PSD s-a judecat la Paris pentru datorii, dar n-a plătit o centimă”

După cum a menţionat, Ponta va avea cu predecesorul său la şefia PSD o discuţie lămuritoare cu privire la datoriile înregistrate în perioada în care Geoană s-a aflat în fruntea partidului. Discuţia urmează să aibă loc după ce auditul financiar extern va fi finalizat, adică peste circa o lună. Potrivit purtătorului de cuvânt al PSD, Radu Moldovan, odată stabilite concluziile controlului, conducerea social-democraţilor se va reuni pentru „ a găsi soluţiile de rezolvare a situaţiei”.

Analistul politic Cristian Pârvulescu este de părere că, pentru un partid de Opoziţie, o datorie de peste două milioane de euro echivalează cu „un faliment”. „Pentru că formaţiunile politice nu pot intra în insolvenţă, partidul datornic nu va da faliment propriu-zis, dar nici nu va putea funcţiona. Depinde de dorinţa creditorilor de a-şi lua banii înapoi”, a explicat Pârvulescu. El a adăugat că, după de-a lungul timpului, au existat partide care au acumulat datorii foarte mari, iar creditorii nu au cerut plata restanţelor.

„Se fac tot felul de promisiuni....De exemplu: <<Banii vor fi returnaţi când partidul va ajunge la Putere>>. De aceea formaţiunile politice sunt interesate ca structurile statului să fie politizate: pentru că aşa îşi pot plăti datoriile”, a spus Pârvulescu.
În opinia sa, PSD poate depăşi dificultăţile financiare dacă va impune membrilor să plătească o cotizaţie de 5 euro. „Dar mai e cineva membru cotizant?”, a întrebat el retoric. Cotizaţia pentru un membru simplu al PSD este, în medie, de 5 lei.

Unii membri ai PSD consideră că Ponta a recurs la controlul financiar pentru a şubrezi şi mai mult poziţia lui Mircea Geoană în partid. Totuşi, social-democraţii se văd nevoiţi să-l păstreze pe fostul lider al partidului în fotoliul de preşedinte al Senatului, deoarece riscă să piardă funcţia în favoarea PDL dacă propun un înlocuitor pentru Geoană. Analistul politic Cristian Pârvulescu vede auditul extern de la PSD ca pe o încercare „de a stabili dimensiunile deficitului” dar şi de „ a stabili nişte responsabilităţi”. 


Politică



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite