Şova îi cere lui Zegrean să demisioneze din Curtea Constituţională

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Dan Şova
Dan Şova

Senatorul PSD Dan Şova îi cere preşedintelui Curţiii Constituţionale, Augustin Zegrean, să demisioneze din poziţia de magistrat al CC, întrucât ar fi încălcat prevederile din legea de funcţionare a instituţiei şi s-a pronunţat pe un subiect pe care nu ar fi trebuit să aibă vreo poziţie publică.

Şova arată că Augustin Zegrean "cu încălcarea totală a obligaţiilor legale ale unui magistrat al Curţii Constituţionale, a declarat că România ar trebui reprezentată la Consiliul European de către preşedintele Traian Băsescu".

Citeşte şi Preşedintele Curţii Constituţionale susţine că Băsescu ar trebui să meargă la Consiliul European

Senatorul PSD solicită în mod public demisia lui Zegrean, deoarece ar fi încălcat prevederile legale care precizează că "magistraţii Curţii Constituţionale au obligaţia de a-şi îndeplini funcţia cu imparţialitate, să nu ia poziţie publică în probleme de competenţa Curţii şi să nu permită folosirea funcţiei pe care o îndeplinesc în scop de propagandă de orice fel".

În plus, Şova îl acuză pe preşedintele CC că "denotă şi o incalificabilă necunoaştere a prevederilor Constituţiei României, ale Legii privind tratatele şi ale Legii de organizare şi funcţionare a Guvernului".
"Lipsa cunoştinţelor fundamentale în această materie reprezintă un pericol pentru justitiţia constituţională a României", consideră Şova.

De asemenea, senatorul PSD susţine că, "în lipsa autosesizării plenului Curţii Constituţionale pentru încălcarea gravă şi evidentă a obligaţiilor de magistrat de către preşedintele CC Augustin Zegrean", va pune în discuţia Biroului Permanent Naţional al PSD sesizarea plenului Curţii.

Şova mai menţionează că plenul Curţii Constituţionale are atribuţia de "a pune în discuţie încălcarile grave de ordin legal săvârşite de preşedintele CC, precum şi pe aceea de a constata încetărea mandatului acestuia de magistrat al Curţii Constituţionale".

Premierul Victor Ponta a apreciat, luni, ca fiind foarte grav faptul că preşedintele CC, Augustin Zegrean, s-a antepronunţat şi "a dezinformat" referitor la reprezentarea României la Consiliul European, el arătând că nu există în Constituţie o prevedere expresă privind reprezentarea.

Politică



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite