Şova: Un nou referendum este imposibil. Singura posibilitate teoretică este o nouă suspendare a lui Traian Băsescu

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Dan Şova
Dan Şova

Ministrul delegat pentru relaţia cu Parlamentul, Dan Şova, a declarat, astăzi, la RFI că Parlamentul va trebui să respecte decizia Curţii Constituţionale, chiar dacă verdictul dat de judecători ar fi o „enormitate“.

„Parlamentul este obligat, suntem un stat de drept. Dacă nu respectăm deciziile Curţii, înseamnă că ne plasăm în afara statului de drept, chiar dacă nu ne convine acest lucru şi chiar dacă afirm şi susţin că am fi primul stat din UE aflat într-o situaţie comică, adică am avea un preşedinte pus prin hotărâre judecătorească împotriva voinţei cetăţenilor. Dar şi aşa fiind, dacă magistraţii constituţionali în înţelepciunea lor vor decide că este posibilă o asemenea enormitate, va trebui s-o respectăm“, a spus Şova.
Potrivit proaspătului ministru, un nou referendum nu poate fi organizat, însă în situaţia în care Traian Băsescu revine la Cotroceni şi continuă să încalce Constituţia, o variantă ar fi o nouă procedură de suspendare.
„Singurul lucru care este posibil în cazul, Doamne fereşte şi nedorit de noi, pe care eu personal, nu mi-l pot imagina în acest moment, juridic vorbind, nu-mi pot imagina şi constituţional, întoarcerea domnului Băsescu, dar dacă ea se va întâmpla şi domnia sa va înţelege în continuare să încalce Constituţia, singura posibilitate este reluarea unei proceduri de suspendare. Dar nu m-aş hazarda să discut atât de departe“, precizează Dan Şova, apreciind că decizia CCE va fi favorabilă votului dat de români.

Politică



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite