Societatea civilă cere îmbunătăţirea legii lustraţiei
0Legea lustraţiei ar trebui să definească nu atât categoriile de funcţii lustrabile, cât mai ales criteriile detaliate legate de persoanele care cad sub incidenţa sa. Reprezentanţii
Legea lustraţiei ar trebui să definească nu atât categoriile de funcţii lustrabile, cât mai ales criteriile detaliate legate de persoanele care cad sub incidenţa sa.
Reprezentanţii societăţii civile au atras atenţia asupra caracterului incomplet al proiectului de lege iniţiat de către parlamentarii liberali. Potrivit recomandărilor societăţii civile, care vor fi remise iniţiatorilor şi comisiilor juridice parlamentare, este necesară îmbunătăţirea proiectului pentru a preveni încălcarea drepturilor şi libertăţilor fundamentale ale omului. Printre categoriile de persoane lustrabile sugerate se numără cei născuţi înainte de 1 ianuarie 1970, pentru care represiunea a constituit sarcină de serviciu ca securişti sau activişti de partid, dar şi persoane care în mod dovedit au încălcat drepturile omului, au contribuit la persecutarea şi exterminarea celor etichetaţi drept duşmani ai poporului sau au fost factori activi în propaganda în favoarea instaurării regimului totalitar. Pentru a facilita identificarea acestor persoane, societatea civilă propune accesul neîngrădit la toate arhivele, dar şi modificarea corespunzătoare a legii din 99 privind accesul la propriul dosar şi deconspirarea securităţii ca poliţie politică.