Simona-Maya Teodoroiu şi Florin Aurel Moţiu, numiți secretari de stat în Ministerul Justiţiei

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Premierul Victor Ponta i-a numit, miercuri, pe Simona-Maya Teodoroiu şi Florin Aurel Moţiu în funcţiile de secretari de stat în Ministerul Justiţiei.

Teodoroiu şi Moţiu le înlocuiesc în funcţii pe Alina Bica şi Lidia Barac, care fuseseră numite la Ministerul Justiţiei în guvernarea precedentă, scrie Agerpres.

Simona-Maya Teodoroiu a mai fost secretar de stat la Ministerul Justiţiei, în perioada mai 2002- februarie 2005 în mandatul Rodicăi Stănoiu şi al lui Cristian Diaconescu la Ministerul Justiţiei, în Guvernul PSD condus de Adrian Năstase. Pentru o scurtă perioadă de timp, ea a fost secretar de stat şi în mandatul Monicăi Macovei de ministru al Justiţiei, în Guvernul Tăriceanu.

Teodoroiu a fost şi membru al Consiliului Naţional de Integritate, susţinută de PSD, şi a lucrat şi la Consiliul Superior al Magistraturii ca şef al unităţii de programe cu finanţare internaţională.

Florin Aurel Moţiu era judecător la Curtea de Apel Timişoara înainte să fie numit secretar de stat, la fel ca şi predecesoarea sa de la Ministerul Justiţiei Lidia Barac.

Politică



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite