Adevarul.ro

Adevarul pentru
iPhone, iPad si Android

Criză şi pentru Biserică: Silviu Prigoană vrea reducerea subvenţiei pentru plata salariilor preoţilor

22 august 2010, 19:28 |  Autor: C.S | 

Cuvinte cheie: silviu prigoana, proiect lege, subventie, biserica, preoti, salarii,

Deputatul şi omul de afaceri Silviu Prigoană

Deputatul şi omul de afaceri Silviu Prigoană

 

Deputatul independent Silviu Prigoană a iniţiat un proiect de lege prin care propune reducerea contribuţiei statului la salarizarea preoţilor, deoarece statul trebuie să-şi revizuiască priorităţile.

"Am iniţiat acest proiect din perspectiva deputatului trimis în Parlamentul României de către contribuabili pentru a găsi soluţii, astfel încât resursele materiale ale statului, bani adunaţi din taxe şi impozite, să fie utilizate cât mai eficient", precizează Silviu Prigoană prin intermediul unui comunicat de presă.

Deputatul precizează că, "într-o perioadă în care domenii precum sănătatea sau învăţământul sunt grav afectate prin reduceri drastice de fonduri, priorităţile statului trebuie vremelnic revăzute".

În plus, arată Prigoană, cultele religioase sunt organizaţii puternice, care se sprijină pe proprietăţi considerabile şi contribuţii financiare ale membrilor.

"Opinez că este firesc ca în perioade de restrişte, cum este cea pe care tocmai o traversăm, entităţile religioase să sprijine statul, aşa cum statul le-a sprijinit atunci când acest lucru era posibil. De asemenea, precizez că nu sunt împotriva construirii de lăcaşuri de cult, atât timp cât acestea sunt construite cu fonduri ce nu sunt luate din cele care ar putea fi folosite pentru construcţia/renovarea şcolilor sau spitalelor. Asigurarea unor condiţii normale în şcolile şi spitalele româneşti sunt obiective cel puţin la fel de importante precum asigurarea posibilităţilor de practicare a religiei", explică Silviu Prigoană.


Introdu codul de mai jos:


* click pe imagine pentru reincarcare daca nu intelegi scrisul.



Trimite Anuleaza
TRIMITE
0 comentarii
 
     

    Înţelegere dubioasă între mitropoliţii Olteniei şi Ardealului. Nu merg la facultate, dar încasează sume consistente

    În timp ce îşi vede liniştit de treburile Mitropoliei Ardealului, ÎPS Laurenţiu este şi decan d ...

    Taximetriştii se revoltă: peste 1.000 de şoferi sunt aşteptaţi la protest, în faţa Parlamentului

    Taximetriştii au ajuns în faţa Palatului Parlamentului şi protestează, în acest moment, împotri ...

    FOTOGALERIE Public numeros la standul Editurii Adevărul

    La nici o oră de la deschiderea celei de-a 16-a ediţii a Târgului de Carte Gaudeamus de la Rome ...

    Bunurile pe care ANAF nu ţi le poate pune niciodată sub sechestru

    În cazul în care nu îţi plătesti de bunăvoie obligaţiile fiscale pe care le datorezi statului, ...

    Mitropolia Banatului ia poziție după apariția „cercului de prieteni ai lui Bruno Gröning”

    Mai mulţi credincioşi au cerut părerea mitropoliei în legătură cu apariţia în Timișoara a organ ...

    Hunedoara: Sebastian Bârgău - cel mai popular blogger din România

    Povestea lui Sebi poate fi spusă într-o singură propoziţie: omul care a reuşit să transforme un ...

    Tânără din Alba Iulia, bolnavă psihic, sechestrată şi violată de doi bărbaţi de 55 de ani UPDATE

    Doi bărbaţi în vârstă de 55 de ani au fost arestaţi preventiv pentru lipsire de libertate în mo ...

    A dat în judecată Google pentru că nu şi-a putut găsi un loc de muncă

    O opţiune normală a Google este cauza unui proces intentat de către un bărbat din Japonia gigan ...

    Craiova: Teologia: credinţă sau şpagă. Cât costă o parohie în România

    Mai multe articole publicate zilele trecute, care pun în discuţie modul în care se fac angajări ...

    Treizeci de preoți divorțați din Bihor riscă să nu mai poată sluji în biserică

    În județul Bihor există între 25 și 30 de preoți divorțați, care acum riscă să nu mai poată slu ...


    Mălin Bot

    O gorilă a trântit o femeie la pământ şi a bătut-o cu pumnii şi picioarele. Apoi a împărţit lovituri tuturor martorilor acestui incident. Alte trei brute i-au ţinut isonul. Violenţa extremă, comisă sub umbrela campaniei electorale pro-USL, ne arată cât de jos au coborât partidele politice. Continuare

    Adevarul on Facebook

    Restauraţia

    Liviu Avram

    Cel mai norocos personaj din procesul Trofeul Calităţii este Adrian Năstase.

    TVR, jucăria tuturor

    Mircea Vasilescu

    ANAF a blocat conturile TVR. Conducerea TVR spune că instituţia nu-şi mai poate continua activitatea. Şi noi, telespectatorii?...

    Când buna-credinţă este suspendată

    Grigore Cartianu

    Recunosc că, deşi de-a lungul vremii n-am reuşit să capăt prea multă încredere în domnul Victor Ponta, i-am întâmpinat venirea la Guvern cu speranţe vecine cu naivitatea.

    Altceva

    Radu Calin Cristea

    Participant, până de curând, la curse de automobilism sportiv şi chiar câştigător al mai multor concursuri, Victor Ponta a fost descalificat de minţile sedentare din PDL, în frunte cu Traian Băsescu, care l-au considerat un „imatur": cum să laşi Guvernul, au exclamat Băsescu & curtea, pe mâna unui „copilot imatur" !?

    O lecţie pentru Băsescu şi PDL

    Ion M. Ionita

    Nu Băsescu şi PDL perorau pe la televiziuni cât de bun este uninominalul?

    VIDEO "Dacii - Adevăruri tulburătoare 2012": filmul, vizionat de sute de mii de români, răstoarnă istoria

    „Istoria României se bazează pe un lung şir de falsuri?" Răspunsurile oferite în documentar au provocat o veritabilă frenezie: peste 360.000 de vizualizări, aproape 800 de comentarii.

     
    anuntexpres.ro - widget 5 articole