Sesiunea extraordinară depinde de rezultatul audierilor

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Birourile Permanente ale Camerei Deputaţilor şi Senatului se întâlnesc, astăzi, pentru a stabili alte audieri ce urmează să fie efectuate de comisiile de specialitate. În urma acestora,

Birourile Permanente ale Camerei Deputaţilor şi Senatului se întâlnesc, astăzi, pentru a stabili alte audieri ce urmează să fie efectuate de comisiile de specialitate. În urma acestora, comisiile vor întocmi fiecare câte un raport, iar la final se va elabora un raport-sinteză, pe baza căruia se va decide dacă se va convoca sau nu o sesiune extraordinară, pentru a adopta legile siguranţei naţionale. După întâlnirea de ieri a chestorului Ardelean cu membrii Comisiei de apărare din Senat, preşedintele Comisiei, senatorul PSD George Maior, a declarat că vor mai fi audiaţi, în legătură cu dispariţia lui Hayssam, Gheorghe Fulga şi, eventual, "se va merge mai departe", în cadrul Comunităţii Naţionale de Informaţii.

Politică



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite