Sesiune parlamentară sub zodia alegerilor

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Sesiune parlamentară sub zodia alegerilor
Sesiune parlamentară sub zodia alegerilor

Debut  După două luni de vacanţă, senatorii şi deputaţii îşi reiau de mâine activitatea, în cea de-a doua sesiune ordinară din acest an. Parlamentarii se vor întoarce la muncă de mâine, când începe noua sesiune, ale cărei priorităţi sunt stabilite de confruntarea politică, în perspectiva alegerilor prezidenţiale.

Anunţata decizie a premierului Emil Boc de a-şi asuma răspunderea în Parlament pe un pachet de legi, printre care se numără atât unele măsuri anticriză, Legile Educaţiei, cât şi principiile salarizării unice, constituie punctul culminant al acestei sesiuni parlamentare. 

De altfel, asumarea ar putea fi urmată de o moţiune de cenzură din partea opoziţiei, menită să testeze în Parlament forţa actualei coaliţii de guvernare. Adoptarea codurilor de procedură penală şi civilă este altă prioritate a parlamentarilor în această sesiune.
Comisiile de anchetă, la raport

Sub zodia electorală stă şi activitatea comisiilor de anchetă Udrea şi Nemirschi din Camera Deputaţilor, care îşi vor prezenta raportul la începutul acestei sesiuni.

Şi concluziile anchetei parlamentare în cazul afacerii Sterling, precum şi cele privind cheltuirea fondurilor publice pentru sistemele de irigaţii vor fi formulate de deputaţi tot în această toamnă.

Printre restanţele pe care Camera le va tranşa în această sesiune se numără şi controversata Lege a berii, modificările la Codul Fiscal şi organizarea Oficiului Naţional al Registrului Comerţului.

Senatorilor le revine sarcina de a stabili conţinutul legii cumulului pensiei cu salariul la stat, una dintre măsurile considerate prioritare de actuala guvernare. Legea a rămas peste vară în sertarele Comisiei de Muncă din Senat, după ce plenul nu a reuşit să ajungă la un numitor comun pe marginea proiectului.

Senatorii vor mai dezbate şi Ordonanţa de Urgenţă a Guvernului privind acordarea de drepturi salariale personalului din sistemul justiţiei, precum şi proiectele legilor siguranţei naţionale, iniţiate de PNL .

Obiectivele, dictate de lupta politică

Sesiunea parlamentară a fost însă, chiar înainte de a începe, marcată de lupta politică ce pregăteşte terenul pentru prezindenţiale, în ochii analistului Cristian Pârvulescu.

Potrivit acestuia, anunţata decizie a premierului Emil Boc, de asumare a răspunderii Guvernului pe un pachet legislativ încă incert, va fi momentul cel mai important al actualei sesiuni parlamentare. “Nu priorităţile românilor vor fi determinante în această sesiune, ci lupta politică în perspectiva alegerilor.

Punctul culminant în această confruntare dintre Traian Băsescu, Mircea

Geoană şi, într-o mai mică măsură, Crin Antonescu îl va constitui asumarea răspunderii Guvernului, cu care premierul va veni în Parlament”, a subliniat Pârvulescu.

În opinia analistului, după asumare, am putea asista chiar şi la o ruptură în ecuaţia Puterii, în cazul în care şeful statului decide că scandalurile Mircea Băsescu şi Elena Udrea ar putea fi acoperite de şocul scoaterii PSD de la guvernare de către PDL. 

Priorităţile parlamentarilor

1 Legea privind reforma în administraţie 

2 Legea salarizării unice

3 Legile Educaţiei

4 Cumulul pensiei cu salariul la stat

5 Modificările la Codul Fiscal

6 Adoptarea codurilor de procedură penală şi civilă

7 Legea privind acordarea de drepturi salariale personalului din sistemul justiţiei

8 Legea privind restructurarea agenţiilor guvernamentale şi cea privind raţionalizarea cheltuielilor

9 Proiectele legilor siguranţei naţionale

10  Rapoartele comisiilor de anchetă

Politică



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite