Senatul obligă animalele să poarte pampers pe drum

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Senatorii au dezbătut, în hotote de râs, o iniţiativă legislativă a unui deputat UDMR care aducea modificări Legii privind circulaţia pe drumurile publice. Antal Istvan a propus ca

Senatorii au dezbătut, în hotote de râs, o iniţiativă legislativă a unui deputat UDMR care aducea modificări Legii privind circulaţia pe drumurile publice. Antal Istvan a propus ca proprietarii animalelor de tracţiune, de călărie sau ai turmelor de oi să fie obligaţi să cureţe, în maximum o oră, excrementele pe care necuvântătoarele le-ar lăsa pe drum. Un alt text prevedea ca animalele de tracţiune care circulă pe drumurile publice să fie obligate "să poarte un dispozitiv special care preîntâmpină împrăştierea excrementelor pe partea carosabilă".

Teodor Meleşcanu, preşedintele de şedinţă, a arătat că textul a fost nefericit formulat, menţionând că nu animalele pot să fie obligate să poarte sacul, ci responsabilitatea trebuie să aparţină proprietarilor. Senatorii au fost de acord, iar amendamentul a fost reformulat.

Dezbateri în hohote de râs

"Ce se întâmplă dacă proprietarul turmei este în Senat, să susţină un proiect de lege, iar animalele lui trec pe drum? Iniţiatorul proprietar de animale nu poate să fie pe şosea în decurs de o oră şi să ştie că animalul lui a făcut ceva şi să cureţe şoseaua", a spus Gheorghe Funar. "Cum ştie cel care aplică amenda care animal şi ce a făcut pe şosea şi cum ştie care este proprietarul? Cum află proprietarul de la propriul animal că a făcut ceva pe şosea, ca în maximum o oră să se ducă să cureţe şoseaua?", a continuat Funar, iar sala a izbunit în râs.

Cum se foloseşte balega în gospodărie

Un parlamentar a caracterizat dispozitivul drept "pampers pentru animalele de tracţiune", altul s-a întrebat dacă şi vacile vor purta săculeţi, iar Funar a amintit că pe şosele circulă şi bivoli, şi măgari, întrebând ce dispozitiv este cel mai potrivit pentru aceste animale. Într-un final, discuţia s-a îndreptat spre modul în care locuitorii de la sate folosesc excrementele de animale.

Gavrilă Vasilescu, Constantin Gheorghe şi Meleşcanu au arătat că excrementele de animale se pot folosi pentru tencuială, încălzire sau pentru modelarea podelelor.

Politică



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite