Senatul a aprobat privatizarea BCR

0
Publicat:
Ultima actualizare:

sensul în care în comisii s-a aprobat un amendament care stabileşte că parlamentul aprobă "privatizarea BCR care face obiectul contractului de vânzare-cumpărare de acţiuni", înlocuind formula

sensul în care în comisii s-a aprobat un amendament care stabileşte că parlamentul aprobă "privatizarea BCR care face obiectul contractului de vânzare-cumpărare de acţiuni", înlocuind formula prin care parlamenul ar aproba un contract de vânzare-cumpărare. În comisii s-a mai stabilit publicarea contractului în Monitorul Oficial. Pentru a se asigura că legea nu va avea probleme la vot, în plen au venit şi senatorii care aveau funcţii în guvern: Radu Berceanu, Radu Stroe, Gheorghe Fulga, Vasile Blaga şi Codruţ Şereş, cu toate că nu toţi au rămas până la sfârşitul dezbaterilor. Proiectul a fost contestat de Gheorghe Funar care a spus că textul trebuie retras pentru că senatorii nu au avut timp să studieze raportul. Funar a vorbit aproximativ 30 de minute, timp în care a pus vreo 70 de întrebări, care nu au reuşit să-i trezească interesul lui Vlădescu. Când i-a venit rândul să răspundă, ministrul Vlădescu a declarat că privatizarea BCR a fost cu totul şi cu totul deosebită, adăugând că nu se aşteaptă să apară sume importante de plată vizavi de datoriile Bancorex. Vlădescu a spus că privatizarea băncii nu trebuie privită ca o pierdere de 1,5 miliarde euro (datoria către BERD şi IFC), ci ca un câştig de 2,25 miliarde.

Politică

Top articole

Partenerii noștri


Ultimele știri
Cele mai citite