UPDATE Senatorul Gabriel Berca, demisionar din PNL: "Circa 60-70% dintre primarii şi viceprimarii liberali ar putea părăsi partidul"

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Gabriel Berca ar putea ajunge în fruntea organizaţiei PD-L din Bacău
Gabriel Berca ar putea ajunge în fruntea organizaţiei PD-L din Bacău

Senatorul Gabriel Berca a demisionat din cadrul Partidului Naţional Liberal, acesta motivând că "lucrurile nu mai sunt în regulă de multă vreme" în formaţiunea politică pe care a părăsit-o marţi, informează Antena 3.

UPDATE: Berca şi Banu au părăsit partidul din oportunism

Partidul Naţional Liberal consideră că demisile celor doi parlamentari, a senatorului Gabriel Berca şi a deputatului Mihai Banu, sunt regretabile, deoarece s-a decis abandonarea unui proiect politic solid de perspectivă, cu soluţii reale pentru România, din oportunism, potrivit unui comunicat al partidului.

"Politica nu se face pentru a obţine o funcţie cu orice preţ sau pentru a avea acces la resurse financiare, ci având ca prioritate promovarea şi aplicarea în interes public a principiilor şi valorilor la care aderă politicianul. Cei doi au ales să treacă la un partid care are ca principală caracteristică lipsa de valori doctrinare şi au decis să gireze o guvernare incompetentă", se mai precizează în comunicatul PNL.

Senatorul Gabriel Berca a părăsit PNL pentru a se înscrie în PDL

Berca a declarat la Realitatea Tv că a luat această decizie cu tristeţe, motivând prin imposibilitatea de a se mai manifesta ca om politic în judeţul Bacău. "PNL nu a mai avut nevoie de mine şi mă refer aici la organizaţia din Bacău", a declarat Berca.

Mai citiţi şi:

Regrupări de tabere în PNL

Antonescu, reconfirmat la şefia partidului / Tăriceanu şi Săftoiu, printre cei care nu au votat

Fostul senator PNL a anunţat că se va înscrie în PDL, menţionând că nu face acest pas din oportunism. "La un moment dat chiar s-a dorit plecarea mea din PNL, însă nu voi arunca cu noroi în foştii mei colegi", a completat Berca pentru Antena 3.

Întrebat dacă va prelua şefia PDL Bacău, Berca a spus că au fost discuţii în acest sens, dar că decizia nu o poate lua decât Biroul Permanent Naţional al PDL. El a susţinut însă că nu acesta este motivul plecării sale din PNL.

Berca a mai spus că a luat această decizie după câteva luni bune de controverse şi că "lucrurile nu mai sunt în regulă în partid de mai multă vreme".

Gabriel Berca a încheiat: "Alături de mine a mai demisionat din partid şi deputatul Mihai Banu". Banu a confirmat declaraţia lui Berca: "Plec din PNL din lipsa unsei strategii politice. Mă voi duce în PD-L, împreună cu Gabriel Berca".

"Vă spun sincer, vor fi destul de mulţi oameni care vor merge cu mine. Pe mine nu mă interesează să meargă structuri foarte multe, adică primari şi viceprimari. Aici îi dau dreptate deputatului Banu, aproximativ 60-70% dintre ei probabil că vor face acest pas (vor demisiona din PNL-nr)", a spus Gabriel Berca, întrebat despre estimarea deputatului Mihai Banu că 60% din reţeaua electorală a PNL Bacău va pleca la PDL.

Discuţile cu PDL-ul au început în urmă cu zece zile

Fostul liberal a declarat că discuţiile cu democrat-liberalii au început de acum zece zile. Vasile Blaga şi Gheorghe Flutur sunt printre primii care au aflat de decizia sa de a părăsi PNL.

"Locul meu era în PNL. Eu m-am indentificat foarte bine cu acest partid anii trecuţi. Din păcate, acest lucru nu s-a mai întâmplat şi acum. Părerea mea sinceră este că s-a dorit plecarea mea din PNL şi le-am oferit această satisfacţie", a spus senatorul.

Stavarache, cauza pentru care Berca a trădat tabăra liberalilor

Berca a confirmat zvonurile potrivit cărora Romeo Stavarache ar fi motivul pentru care ar fi părăsit partidul. "Nu vreau să arunc cu noroi în foştii mei colegi, dar marginalizarea mea... În momentul în care eu am început să am vizibilitate naţională şi să mă exprim la nivel central din partea PNL, probabil că exista teama unor şefi de organizaţii judeţene că li se ia locul. Încet, încet lucrurile au degenerat şi s-a încercat marginalizarea mea. Eu nu fac politică cu pumnul în gură, să fie bine înţeles. Mă voi exprima la fel de ferm şi în cadrul PDL, cu aceeaşi vehemenţă cum m-am exprimat, în sensul bun al cuvântului, în PNL. Contest lipsa de democraţie din organizaţie. Toate deciziile se luau în cercuri restrânse, iar parlamentarii nu mai însemnau absolut nimic", a spus Berca.

Potrivit senatorului, preşedintele PNL, Crin Antonescu, nu a făcut niciun efort pentru a-l convinge să rămână în partid.

Berca spune că nu şi-a propus să candideze la Primăria Bacăului împotriva lui Stavarache, în 2012. "Dacă va fi necesar, da, dar la momentul ăsta nu mi-am propus să candidez la Primăria Bacăului, să fie bine înţeles", a conchis senatorul.

Stavarache: Berca îşi negociază intrarea în PDL de mai bine de şase luni

Totodată, Romeo Stavarache, cel care ar fi cauzat plecarea dibn partid a lui Gabriel Berca, susţine că cei doi demisionari îşi negociază aderarea la PDL de mai bine de şase luni. Acesta a adăugat că Berca s-a bucurat de întregul sprijin al organizaţiei PNL Braşov, atât pentru obţinerea postului de secretar general al Guvernului, în timpul guvernului Tăriceanu, cât şi pentru obţinerea funcţiei de senator.

Politică



Partenerii noștri

image
canal33.ro
Ultimele știri
Cele mai citite