Senatorul Ionel Alexandru si-a lansat la Braila cartea "Terente - Rege al Baltilor"

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Senatorul PRM Ionel Alexandru si-a lansat, la sfarsitul saptamanii trecute, la Braila, cartea dedicata faimosului Terente, fost hamal in portul de cereale, devenit apoi talhar la drumul mare si intrat

Senatorul PRM Ionel Alexandru si-a lansat, la sfarsitul saptamanii trecute, la Braila, cartea dedicata faimosului Terente, fost hamal in portul de cereale, devenit apoi talhar la drumul mare si intrat in legenda la inceputul secolului trecut. "Terente - Rege al Baltilor", cartea senatorului brailean doctor in istorie, a fost scrisa pornind de la ideea ca "asa cum americanii au avut un rege al contrabandistilor de alcool, romanii l-au avut pe Terente "Rege al Baltilor"", idee prezentata la lansare de prof. univ. dr. Gheorghe Buzatu. Recenzorul cartii l-a prezentat pe celebrul brigand, cunoscut la noi mai mult ca un amestec de haiduc cu un soi de Don Juan, ca pe o creatie a presei de atunci: "Daca ne intrebam cum a fost posibil ca un brigand al baltilor Brailei sa ajunga celebru, raspunsul ni-l da Nicolae Iorga, care acuza mass-media interna si internationala de crearea portretului-robot al acestui personaj. Si astazi, la aproape un secol, sunt multi care au citit sau au aflat despre Terente cum ca acesta nu putea fi prins pentru ca se ascundea in stufarisul baltilor Brailei, unde, scufundat sub apa, respira printr-o trestie scapand de urmaritorii sai". Cartea, care se doreste a fi doar un studiu socio-istoric, este, desi autorul o recunoaste doar cu jumatate de gura, si un mic omagiu adus sefului sau de partid, Corneliu Vadim Tudor, vazut de colegii sai ca un fel de haiduc politic, care, mai nou, in loc sa se ascunda in codri, se chinuie sa-si faureasca o imagine de lup bland. Probabil ca, tot datorita dorintei de schimbare a imaginii partidului, la lansarea cartii senatorului PRM Ionel Alexandru nu s-a rostit nici un cuvant despre organul care l-a facut celebru pe Terente.

Politică



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite