Senatorii nu vor uniforme obligatorii în şcoli. Tu ce crezi?

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Comisia de învăţământ a Senatului, condusă de fostul ministru al Educaţiei Mihail Hărdau, a respins iniţiativa democrat-liberalului Cezar Preda privind introducerea obligativităţii uniformei şcolare în învăţământul primar şi gimnazial.

Membrii comisiei au respins proiectul cu şase voturi "împotrivă" şi patru voturi "pentru".

Senatorii au avut păreri împărţite privind acest subiect, unii invocând faptul că uniformele sunt necesare pentru creşterea prestigiului şcolilor şi a sentimentului de apartenenţă la o comunitate, alţii susţinând că familiile elevilor săraci nu ar avea posibilităţi materiale să le cumpere.

Iniţiativa legislativă reglementează introducerea unei ţinute vestimentare reprezentative obligatorii pentru unităţile şcolare din învăţământul primar şi gimnazial.

Potrivit proiectului, uniforma va fi stabilită, la nivelul fiecărei unităţi de învăţământ, de către consiliul de administraţie împreună cu consiliile consultative ale părinţilor şi elevilor.

Preşedintele Comisiei pentru învăţământ, Mihail Hărdău (PDL), a susţinut ca impunerea uniformelor şcolare să fie făcută gradual, iar şcolile să fie lăsate să decidă.

"E vorba depre schimarea de mentalitate, nu de potenţialul financiar al unei familii, de ideea de a inocula în mintea fiecărui copil, a fiecărui părinte că uniforma este în avantajul educaţiei copilului", a apreciat el.

Hărdau a mai susţinut că introducerea uniformei şcolare obligatorii ar fi o replică la diferenţierile sociale care se manifestă în spaţiul şcolar.Discuţiile vor fi reluate în plenul Senatului.

Politică



Partenerii noștri

image
canal33.ro
Ultimele știri
Cele mai citite