Şeful tinerilor din PSD, candidat unic la propria funcţie

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Junii social-democraţi îşi aleg mîine liderii. Funcţia de preşedinte este dorită de un singur candidat, actualul preşedinte Nicu Bănicoiu, un apropiat al liderului partidului, Victor Ponta.

Alegerea noii conduceri a tinerilor din PSD se va desfăşura în cadrul unui Congres la care este anunţată participarea seniorilor Victor Ponta, Adrian Năstase (preşedintele Consiliului Naţional al PSD) şi Liviu Dragnea (secretarul general al partidului).

Actualul preşedinte al TSD, deputatul Nicu Bănicoiu, are toate şansele să-şi păstreze funcţia, fiind candidat unic. El va avea însă un mandat redus la jumătate, deoarece în cadrul Congresului va fi prezentată şi, cel mai probabil, votată o propunere de modificare a statutului organizaţiei de tineret, prin care mandatul liderului se reduce de la doi la patru ani.

''Eu voi propune Congresului să voteze o rezoluţie prin care să susţinem mişcările studenţeşti i mişcările sindicale de protest împotriva măsurilor aberante adoptate de Guvernul Boc, după care vom lansa o campanie, „Cumpără româneşte", care îşi propune să-i conştientizeze pe români, dar mai ales Guvernul în legătură cu potenţialul produselor româneşti'', a spus Banicioiu.

La Congres vor fi aleşi şi vicepreşedinţii TSD precum şi secretarul general al organizaţiei, funcţie pentru care candidează doar Ioana Pop, reprezentanta PSD în Consiliul Naţional pentru Combaterea Discriminării şi fina lui Victor Ponta.

Politică



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite