Secuii au transformat proclamaţia în manifest

0
Publicat:
Ultima actualizare:

László, preşedintele CNMT, şi Raffay Ernö, fost înalt demnitar al primului guvern postcomunist din Ungaria şi scenarist al celebrului film "Trianon". Apoi, printre poezii şi

László, preşedintele CNMT, şi Raffay Ernö, fost înalt demnitar al primului guvern postcomunist din Ungaria şi scenarist al celebrului film "Trianon". Apoi, printre poezii şi cântece, se vor atribui două mari premii ale CNS, fiind recompensate astfel consiliile locale din Ditrău şi Vârghiş, care au avut curajul de a se adresa CEDO după ce instanţele de judecată din România le blocaseră intenţia organizării unor referendumuri locale pentru autonomie.
În cererea adresată Primăriei din Odorhei se prezuma un număr de 10.000 de participanţi. Gazda Zoltan declara însă că cifra va fi mult mai mare, după ce în secuime s-a răspândit vestea contramanifestaţiei cu care a ameninţat Corneliu Vadim Tudor. S-au confecţionat special pentru această ocazie şi 100 de steaguri secuieşti, dar mâine la Odorhei vor fi mult mai multe, întrucât vor fi aduse şi cele realizate deja în anii trecuţi, susţine Santa Imre, vicepreşedinte al CNS. Organizatorii ne-au declarat că nu se tem de vreo provocare, întrucât au o permanentă legătură cu forţele de ordine publică. Probabil se vor institui chiar filtre de circulaţie la intrarea în oraş şi nu va fi permis accesul altor autobuze decât al celor indicate de organizatori. CNS şi UCM susţin că n-au adresat invitaţii la întrunire niciunei formaţiuni sau personalităţi politice din Ungaria. Românii din secuime au privit la început cu multă îngrijorare pregătirea evenimentului de la Odorhei. Ei sunt de părere că iniţiativa preşedintelui Băsescu de a se întâlni cu primarul de Odorhei a fost bine venită.

Băsescu tratează 15 martie ca pe o sărbătoare
"Eu voi trata 15 martie ca pe o zi de sărbătoare şi sper că aşa o vor trata toţi ungurii", a declarat Traian Băsescu. El a spus că toţi cetăţenii români, indiferent de naţionalitate, trebuie să respecte Constituţia. "Cred că cetăţenii români de etnie maghiară sunt într-o zi în care să se bucure, nu să se separe de români", a mai afirmat şeful statului, atunci când a fost întrebat ce părere are despre manifestaţiile şi contramanifestaţiile anunţate pentru data de 15 martie.

Politică



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite