Un apropiat al lui Gheorghe Flutur pleacă din PDL şi revine în PNL

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Dumitru Pardău
Dumitru Pardău

Secretarul Camerei Deputaţilor deputatul Dumitru Pardău, prim-vicepreşedinte al PDL Suceava, a anunţat, joi, într-un comunicat de presă, că părăseşte PDL şi revine în PNL.

"Am luat decizia de a demisiona din PDL după o perioadă de analiză de câteva luni. Am decis după ce m-am consultat cu oameni din zona pe care o reprezint în Parlamentul României şi după ce m-am consultat cu primarii localităţilor din colegiul nr.9", precizează deputatul sucevean în comunicat.
El a arătat că este corect din partea sa să ţină seama de părerile populaţiei şi a primarilor pe care îi reprezintă.

El susţine că nu toată lumea va fi de acord cu această decizie, care a fost greu de luat, dar consideră că este decizia corectă.

"Cu toţii avem neîmpliniri, cu toţii avem nemulţumiri, dar cred că cea mai importantă este dorinţa de a face cât mai multe lucruri bune pentru localităţile din zona de munte. Ca parlamentar am avut o atitudine corectă în Parlamentul României, mi-am făcut datoria onest, iar ca secretar al Camerei Deputaţilor şi membru în Biroul Permanent am respectat şi îndeplinit atribuţiile care mi-au fost încredinţate", a mai spus Pardău.

Dumitru Pardău este cunoscut drept un apropiat al fostului preşedinte al CJ Suceava, Gheorghe Flutur. În 2007, Pardău i s-a alăturat lui Flutur atunci când acesta a părăsit PNL, în favoarea PLD, partidul lui Theodor Stolojan.

Politică



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite