Seche, cu sechestru pe o vilă şi pe un teren

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Fostul primar al Bacăului, Dumitru Sechelariu, s-a trezit cu sechestru pe o vilă şi pe un teren de la cartodromul construit pentru fiul său. Comisia de control al averii i-a pus lui Dumitru

Fostul primar al Bacăului, Dumitru Sechelariu, s-a trezit cu sechestru pe o vilă şi pe un teren de la cartodromul construit pentru fiul său.
Comisia de control al averii i-a pus lui Dumitru Sechelariu sechestru întrucât, în urma verificărilor, magistraţii au constatat că fostul edil nu ar fi putut justifica 30.000 de euro. După ce DNA l-a trimis în judecată pe Dumitru Sechelariu, Parchetul Curţii de Apel Bacău a cerut Comisiei speciale de la instanţa supremă date despre averea fostului primar. Magistraţii au stabilit, după cercetări, că o parte din avere ar fi dobândită ilegal, pentru că Sechelariu nu poate justifica 30.000 de euro. Avocatul lui Sechelariu a spus că valoarea la care se ridică bunurile sechestrate este de aproximativ 500.000 de euro. Sechelariu este acuzat de o serie de fapte de corupţie pe care le-ar fi săvârşit în perioada cât a ocupat fotoliul de primar al Bacăului. Dumitru Sechelariu este al doilea fost demnitar PSD, după Dan Ioan Popescu, pentru care Comisia specială de control a decis instituirea sechestrului.

Politică



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite