Schimb de replici între palate pe tema retragerii din Irak

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Preşedintele Traian Băsescu şi premierul Călin Popescu Tăriceanu s-au întâlnit, ieri, la bilanţul Ministerului Apărării şi au avut un schimb de replici, indirecte, privind retragerea

Preşedintele Traian Băsescu şi premierul Călin Popescu Tăriceanu s-au întâlnit, ieri, la bilanţul Ministerului Apărării şi au avut un schimb de replici, indirecte, privind retragerea trupelor din Irak. "Am fost şi sunt partizanul participării României la misiunile sub egida ONU, NATO, OSCE sau UE, dar, de asemenea, atunci când rolul nostru se încheie, nu cred că avem motive să ne ţinem militarii acolo", a declarat premierul. El a ţinut să precizeze însă că "nu ne lăsăm partenerii la greu, dar nici nu vrem să punem în pericol, fără motiv şi mai mult decât trebuie, viaţa militarilor români". Preşedintele Băsescu a vorbit imediat după primul-ministru şi a ţinut să-i dea acestuia o replică dură, aşa că a început cu o ironie. "Pare a fi o poveste: unde e planul, vreau să văd şi eu planul când ne retragem...", a spus, ironic, şeful statului. El a trecut însă imediat la un ton serios şi a spus că "cine nu înţelege onoarea respectării angajamentelor nu înţelege armata".

"Sigur că nicio armată serioasă nu-şi comunică planurile de sporire sau de reducere a trupelor, ci acţionează. Vă este cunoscut că anul trecut, după ce misiunea care ne revenea s-a încheiat în Irak, 130 de militari au fost repatriaţi. Anul acesta avem compania de la Basra care se pare că se apropie de terminarea misiunii şi probabil că vom reduce cu încă o sută de militari prezenţa noastră în Irak", a arătat Băsescu. El a apreciat că "cel mai rău lucru care se poate face armatei române" ar fi să fie supusă unei presiuni politice "gratuite", în condiţiile în care ea este "angajată" în Irak. "Cine nu înţelege că cel mai important lucru pentru armată, mai important decât tehnica de luptă, decât numărul de militari este onoarea respectării angajamentelor, nu înţelege armata", i-a replicat Băsescu lui Tăriceanu. Şeful statului a mai spus că grija sa continuă este ca militarii români să fie aduşi acasă, dar "numai cu misiunea îndeplinită".

Politică



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite