Scandalul biletului otrăvit se întoarce împotriva lui Băsescu

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Nicolae Văcăroiu, gata să-i ia locul şefului statului dacă procedura de suspendare va avea succes Iniţiativa PSD de a declanşa procedurile privind suspendarea din funcţie a şefului

Nicolae Văcăroiu, gata să-i ia locul şefului statului dacă procedura de suspendare va avea succes

Iniţiativa PSD de a declanşa procedurile privind suspendarea din funcţie a şefului statului reprezintă un pericol real la adresa lui Traian Băsescu.

Preşedintele Senatului, Nicolae Văcăroiu, a declarat ieri că este pregătit să ocupe, chiar şi pentru 30 de zile, fotoliul de la Palatul Cotroceni. "Dacă procedura de suspendare din funcţie a lui Traian Băsescu, pe care noi o vom demara, va da rezultat, eu sunt pregătit să preiau atribuţiile de preşedinte. Cred că am suficientă experienţă şi pentru această funcţie. Personal, nu îmi doresc însă acest lucru", spune Văcăroiu. "La fel mi s-a cerut şi atunci când preşedintele Băsescu a fost operat de hernie. Dar nu am vrut", zice liderul social-democrat. Văcăroiu a ţinut însă să precizeze că, în perioada de interimat, atribuţiile sunt ceva mai reduse. Conform Constituţiei, preşedintele interimar nu poate dizolva parlamentul, nu poate convoca referendum.

Social-democraţii pot strânge fără dificultate numărul de semnături necesare. Indiferent dacă PSD îşi va duce la capăt demersul sau va folosi ocazia doar pentru a-şi creşte capacitatea de negociere, reacţiile şi comentariile apărute arată că şeful statului este pentru prima oară pus în dificultate. Un eşec mediatic după o situaţie de criză la apariţia căreia a contribuit. Ieşirea Elenei Udrea se întoarce ca un bumerang împotriva preşedintelui. Cu excepţia lui Emil Boc, liderii partidelor parlamentare nu au motive să se abţină de la votul pentru suspendarea preşedintelui. Un asemenea demers nu ar implica alegeri anticipate şi, prin urmare, nu le-ar pune sub semnul întrebării strategiile şi aspiraţiile electorale.

Politică



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite