SRI vrea să efectueze cercetări penale

0
Publicat:
Ultima actualizare:
George Maior
George Maior

Propunerea legislativă a democrat-liberalului Cezar Preda, prin care se introduce dreptul agenţilor Serviciului Român de Informaţii (SRI) de a desfăşura activitate de cercetare penală a stârnit ieri discuţii la comisia de resort a Legislativului, unde parlamentarii l-au audiat pe şeful Serviciului, George Maior.

El a susţinut că prevederile legate de cercetările speciale ale Serviciului se referă doar la cazurile în care sunt anchetaţi angajaţii SRI. „Cercetările speciale nu vizau aspecte externe ale Serviciului, nu vizau aspecte legate de cetăţenii români, ci de cetăţenii români militari care lucrează în cadrul Serviciului", a spus Maior, la finalul audierilor. Directorul SRI mai susţine că Serviciul nu doreşte reinventarea acelei direcţii „infame" din cadrul Securităţii.

În pofida declaraţiilor, în proiectul care va fi discutat săptămâna viitoare de comisiile juridică şi de apărare, nu există nicio restricţie privind aria de cercetare a SRI. Potrivit proiectului, ofiţeri anume desemnaţi ai SRI pot fi numiţi în calitate de organe speciale de cercetare penală, cu avizul procurorului general. SRI ar urma să îşi organizeze o subunitate specializată. Singura restricţie este cea potrivit căreia organele SRI nu pot lua măsura reţinerii sau arestării preventive.

Politică



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite