"Rusia este în ofensivă"

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Adrian Cioroianu a declarat în faţa comisiilor senatoriale de apărare şi politică externă că Rusia forţează negocierea cu NATO şi UE a unor dosare precum Transnistria şi

Adrian Cioroianu a declarat în faţa comisiilor senatoriale de apărare şi politică externă că Rusia forţează negocierea cu NATO şi UE a unor dosare precum Transnistria şi Kosovo

Retragerea Rusiei din Tratatul Forţelor Convenţionale Europene (TFCE) nu constituie un pericol pentru România, a declarat, ieri, ministrul afacerilor externe, Adrian Cioroianu, invitat la Senat pentru a explica poziţia României în acest context. Cioroianu a apreciat că problema trebuie privită din perspectiva relaţiilor Rusia-NATO şi a dosarelor din estul Europei rămase încă nerezolvate.

"Rusia nu a privit ca o problemă bilaterală bazele militare ale SUA în România, ci a ridicat mereu la nivelul întregii alianţe NATO atât extinderea NATO către Est, cât şi scutul antirachetă. Poziţia României faţă de Rusia va fi cea a alianţelor din care facem parte", a declarat Cioroianu, în faţa comisiilor senatoriale de apărare şi politică externă. El le-a explicat parlamentarilor că Rusia nu s-a retras de facto, ci doar şi-a suspendat temporar participarea în TCFE, având la dispoziţie 150 de zile pentru a-şi clarifica poziţia.

Ministrul nu a exclus posibilitatea ca gestul Rusiei să fie doar o mutare dintr-un joc diplomatic la scară mai mare care vizează negocierea, cu NATO şi UE, a unor dosare, nesoluţionate încă, cum ar fi Kosovo, Transnistria, scutul antirachetă sau prezenţa trupelor americane în România şi Bulgaria.

"Rusia este în ofensivă din punct de vedere al politicii externe şi această ofensivă trebuie acceptată de România atâta vreme cât nu atinge interesele noastre", a spus Cioroianu. Şeful diplomaţiei române le-a explicat parlamentarilor că, atât timp cât Moscova îşi va respecta angajamentul retragerii trupelor din Georgia şi Transnistria, ţara noastră nu are motive de îngrijorare.

Graba nu e bună pentru Kosovo

În ceea ce priveşte problema Kosovo, Cioroianu s-a pronunţat pentru susţinerea planului Ahtisaari, considerat cea mai bună soluţie pentru fosta provincie iugoslavă. "Noi milităm pentru stabilitate, nu pentru o rezolvare rapidă a problemei Kosovo, iar ideea independenţei unilateral proclamate ar fi cel mai rău scenariu posibil, fiind preferabilă instituirea unei baze legale", a explicat Cioroianu.

Blocaj la vize pentru Moldova

Ministrul s-a arătat nemulţumit de lipsa de reacţie a autorităţilor basarabene faţă de oportunitatea deschiderii a două consulate româneşti, la Cahul şi Bălţi, ca soluţie pentru rezolvarea cerererilor de vize. Cioroianu a arătat că a trimis deja o scrisoare omologului său din Republica Moldova, Andrei Stratan, mingea găsindu-se acum în terenul Chişinăului.

Până în prezent, ţara noastră a primit în jur de 800.000 de cereri de cetăţenie din partea Republicii Moldova, dar în fapt numărul celor care au depus, practic, cererile şi au redobândit cetăţenia este mult mai mic, în jur de 100.000. Problema deschiderii celor două consulate este "numai a Chişinăului". "Nu este nedorinţa României de a le facilita accesul acestora în ţară", a subliniat ministrul.

"Băsescu uneori m-a ajutat, alteori nu"

Cioroianu a reclamat constrângerile cu care are de-a face în exercitarea portofoliului de ministru, din cauza lipsei unui mesaj extern unitar din partea instituţiilor României în diferite probleme. "Problema pe care mi-o pun este ca toate aceste reacţii ale noastre să ajute ceea ce numim politica interesului sau a instinctului naţional. Vrem consens, dar preşedintele nu este constrâns de baletul pe care trebuie eu să-l fac. Un ministru nu are marjă de manevră, preşedintele este mai liber. Uneori poate m-a ajutat, alteori nu ne-a ajutat", a spus ministrul.

Politică



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite