România umblă să-şi recupereze datoriile de la Moldova

0
Publicat:
Ultima actualizare:

România nu a reuşit nici până în prezent să-şi recupereze datoria de peste 30 de milioane de dolari pe care Republica Moldova o are de achitat în contul energiei livrate în perioada iunie

România nu a reuşit nici până în prezent să-şi recupereze datoria de peste 30 de milioane de dolari pe care Republica Moldova o are de achitat în contul energiei livrate în perioada iunie 1998 - martie 1999. La doar câteva zile după ce, la 10 decembrie, preşedintele Traian Băsescu îi promitea omologului său din Republica Moldova, Vladimir Voronin, noi livrări de curent electric, Ministerul Economiei anunţa că România a recurs la arbitraj internaţional în încercarea de a-şi recupera contravaloarea energiei livrate între 1998 şi 1999.
Potrivit răspunsului secretarului de stat în Ministerul Economiei, Darius Meşca, la interpelarea deputatului PNL Rareş Mănescu, societatea română Termoelectrica a fost nevoită să dea în judecată întreprinderea de stat Moldtranselectrico la Curtea de Arbitraj Internaţional de pe lângă Camera de Comerţ a României. Acest arbitraj a fost câştigat de partea română, care a obţinut plata sumei de 29,7 milioane de dolari, reprezentând contravaloarea energiei, plus 2,9 milioane USD dobânzi de întârziere şi 0,188 milioane USD cheltuieli de arbitrare.
Sentinţa acestei Curţi de arbitraj a fost recunoscută şi de Curtea de Apel Chişinău, care a emis un titlu executoriu pentru sumele datorate de Moldtranselectrico. Ulterior, partea română şi-a recuperat o parte din creanţă prin cesionarea lunară a unei părţi către Romelectro, firmă specializată în comerţul cu energie. Ministerul Economiei nu precizează cât a recuperat din cei 30 de milioane de dolari, dar arată că acţiunea a fost stopată înaintea alegerilor parlamentare şi prezidenţiale din Republica Moldova. În răspunsul la interpelarea deputatului Mănescu, Ministerul Economiei anunţă că ar dori reluarea contractului cu Romelectro, care ar permite recuperarea datoriei, fără nici un discount.
Acest răspuns a fost redactat de Ministerul Economiei la 14 decembrie 2005 şi a fost înregistrat la Camera Deputaţilor la 28 decembrie. În aceeaşi zi, preşedintele Traian Băsescu relua, într-un interviu acordat BBC, promisiunea de a ajuta Republica Moldova cu energie electrică. "Primul om cu care am discutat în această dimineaţă a fost preşedintele Voronin.
Plecând de la această premisă, a scumpirii gazelor, am garantat Moldovei că vom furniza energie electrică la capacitatea maximă de preluare a reţelei, încercând să substituim criza energetică pe care eventual ar genera-o o creştere explozivă a preţurilor la gaze pentru Moldova", a declarat, la BBC, Traian Băsescu. Şeful statului român a spus iniţial, la întâlnirea pe care a avut-o la 10 decembrie cu Voronin, că România va ajuta Republica Moldova şi prin livrări de gaze, dar ulterior, potrivit unor surse din Ministerul Economiei, lui Băsescu i s-a explicat că acestea nu sunt posibile din considerente tehnice.
În schimb, cu tot sprijinul oferit de şeful statului român, Voronin refuză să accepte sintagma - propusă chiar de Băsescu - potrivit căreia România şi Moldova ar fi "două state, acelaşi popor". Într-un interviu acordat la sfârşitul lunii noiembrie, Voronin a mai spus că viitorul tratat cu România va fi semnat de fiecare parte "în limba respectivă". În plus, preşedintele Republicii Moldova şi-a exprimat nemulţumirea faţă de existenţa unei mitropolii ortodoxe subordonate Patriarhiei de la Bucureşti, care s-a desprins de cea afiliată Patriarhiei de la Moscova.

Politică



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite