România, la judecata Uniunii Europene!

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Pentru incapacitatea autorităţilor de la Bucureşti de a aplica directivele comunitare "Transport" şi "Păsări", ne vor merge fulgii la Bruxelles Comisia Europeană ar putea acţiona

Pentru incapacitatea autorităţilor de la Bucureşti de a aplica directivele comunitare "Transport" şi "Păsări", ne vor merge fulgii la Bruxelles

Comisia Europeană ar putea acţiona România şi alte şapte state, la Curtea de Justiţie, pentru că nu au pus în aplicare o directivă comunitară cu privire la perioadele de conducere, repaus şi la introducerea tahografelor digitale în domeniul rutier.

Documentul reglementează activitatea de transport rutier la nivel european. În plus, Comisia a anunţat iniţierea procedurii de infringement (încălcare a prevederilor Tratatului UE) împotriva ţării noastre pentru nerespectarea legislaţiei comunitare din domeniul biodiversităţii.

Oficialii europeni au adresat avize motivate Greciei, Italiei, Lituaniei, Luxemburgului, Portugaliei, României, Slovaciei şi Marii Britanii, pentru nerespectarea obligaţiei de a comunica măsurile întreprinse la nivel naţional pentru aplicarea directivei europene "Transport".

Adresarea de avize motivate este etapa premergătoare depunerii unei plângeri oficiale la Curtea de Justiţie. "Statele membre în cauză nu dispun de instrumentele legale necesare pentru promovarea concurenţei loiale la nivelul acestui sector şi pentru îmbunătăţirea siguranţei rutiere.

Transpunerea eficientă şi rapidă a acestui pachet pentru armonizarea normelor privind perioadele de conducere şi de repaus pentru conducătorii auto este esenţială atât pentru buna funcţionare a pieţei interne, cât şi în ceea ce priveşte reglementările sociale şi siguranţa rutieră", a afirmat Jacques Barrot, vicepreşedinte al Comisiei, responsabil pentru transporturi.

Barrot a explicat că, pe o piaţă competitivă, cum este cea a transporturilor rutiere, nu pot fi acceptate diferenţe în ceea ce priveşte punerea în aplicare a directivei de către statele membre.

Actul normativ, care ar fi trebuit transpus în legislaţia naţională până la 1 aprilie 2007, a fost adoptat de Consiliul şi de Parlamentul European, alături de noile reglementări sociale pentru şoferii profesionişti.
Comisia Europeană a mai anunţat iniţierea procedurii de infringement (încălcare a prevederilor Tratatului UE) împotriva României pentru nerespectarea legislaţiei comunitare din domeniul biodiversităţii.

S-au încălcat şi prevederile "Directivei Păsări"

România nu a reuşit să desemneze Ariile Speciale de Protecţie Avifaunistică pentru păsările migratoare şi vulnerabile, încălcând astfel prevederile incluse în "Directiva Păsări", conform unui comunicat emis de Executivul de la Bruxelles.

"Statele membre trebuie să-şi desemneze de urgenţă reţeaua de Arii Speciale de Protecţie Avifaunistică pentru speciile de păsări migratoare şi pentru cele vulnerabile. Această obligaţie este crucială pentru atingerea ţintei europene care vizează stopare pierderii biodiversităţii până în 2010", a precizat Stavros Dima, comisarul european pentru mediu.

Nu avem arii de protecţie

Conform "Directivei Păsări", statele membre UE sunt obligate să desemneze Ariile Speciale de Protecţie Avifaunistică pentru protejarea speciilor de păsări sălbatice. Desemnările sunt realizate pe criterii pur ştiinţifice.

"Am primit într-adevăr o scrisoare din partea Comisiei prin care ni se cerea să ne grăbim în ceea ce priveşte desemnarea SPA-urilor. Lista a fost deja semnată de Ministerul Agriculturii. Aceasta mai trebuie semnată de Ministerul Justiţiei, iar săptămâna viitoare o vom trimite către CE", a declarat Lucia Varga, secretar de stat în Ministerul Mediului.

Articolul 226 din Tratatul de Aderare conferă Comisiei Europene puterea de a acţiona împotriva unui stat membru dacă acesta nu îşi respectă obligaţiile. Când Comisia consideră că un stat a încălcat anumite prevederi din tratat se deschide procedura de infringement.

Iniţial, CE va adresa o scrisoare de avertizare statului în cauză, cerându-i să se supună obligaţiilor până în cel mult 60 de zile.

Politică



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite