România, acuzată că protejează criminalii de război

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Centrul Wiesenthal cere guvernului să soluţioneze cazurile a patru foşti nazişti România este considerată de Centrul Simon Wiesenthal - care se ocupă de depistarea criminalilor de

Centrul Wiesenthal cere guvernului să soluţioneze cazurile a patru foşti nazişti

România este considerată de Centrul Simon Wiesenthal - care se ocupă de depistarea criminalilor de război din perioada celui de-al Doilea Război Mondial - drept unul dintre statele cel mai puţin cooperante în ceea ce priveşte identificarea şi pedepsirea foştilor nazişti.

"Eşec total" este termenul utilizat de ultimul raport al Centrului Wiesenthal în ceea ce priveşte România. Această ţară ar fi trebuit să elucideze, în perioada aprilie 2005-martie 2006, patru cazuri ale unor presupuşi colaboratori sau criminali de război. Ei au fost identificaţi de Centrul Wiesenthal în cadrul operaţiunii "Ultima şansă", iar unul dintre directorii centrului a precizat că persoanele suspecte ar fi putut fi implicate în crimele petrecute la Iaşi şi Odesa, unde evreii au fost arşi de vii.

Botoş a promis, dar nu a făcut nimic

Potrivit ultimului raport al Centrului Wiesenthal, fostul procuror general, Ilie Botoş, a promis că va lămuri situaţia celor patru până în toamna lui 2005, dar nu au fost făcute progrese, "iar guvernul pare că preferă să ignore această problemă". Alte state în care operaţiunile de depistare a foştilor criminali de război au înregistrat un "eşec total" sunt Austria, Letonia, Norvegia, Suedia, Siria şi Ucraina. Un director al Centrului Wiesenthal le-a spus unor ziarişti că, între 1990 şi 2006, niciun român nu a fost condamnat pentru crime în timpul celui de-al Doilea Război Mondial. Sunt şi state care refuză însă orice efort de depistare a criminalilor de război, printre acestea fiind Argentina, Belarus, Rusia, Grecia sau Bolivia.

România şi-a recunoscut pogromurile şi contribuţia la Holocaust, dar a înregistrat un eşec total în pedepsirea celor vinovaţi de atrocităţile din timpul celui de-al Doilea Război Mondial

Politică



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite