Ridzi a venit la comisie, dar fără documente

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Ridzi a venit la comisie, dar fără documente
Ridzi a venit la comisie, dar fără documente

Ministrul Tineretului şi Sportului afirmă că a cerut un audit intern şi va solicita şi o expertiză financiară realizată de o companie internaţională. Ministrul Tineretului a prezentat, ieri, comisiei de anchetă măsurile pe care susţine că le va lua pentru a-şi demonstra nevinovăţia. Ea a promis că va aduce luni documentele necesare.

Prezenţa Monicăi Iacob-Ridzi la audiere a fost înconjurată de suspans, membrii comisiei de anchetă neştiind până în ultimul moment dacă ministrul Tineretului se va prezenta pentru a le da explicaţii.

Ridzi a venit în cele din urmă, cu zece minute întârziere, cauzată, probabil, de întâlnirea avută, în jurul orei 14.00, cu premierul Emil Boc. Înainte de a intra în sală, Ridzi a încercat să se scuze pentru scrisoarea trimisă, luni, conducerii Camerei, în care cerea sistarea anchetei parlamentare care o vizează.

„Poate am interpretat greşit“

„Poate am interpretat greşit Regulamentul Camerei (...), am crezut că această comisie îşi încetează de drept activitatea“, a susţinut ministrul Tineretului. Ea a adăugat că nu a dorit dizolvarea comisiei, iar audierea o consideră o ocazie pentru a da explicaţiile necesare.

Ministrul Tineretului a dat asigurări că nu doreşte în niciun fel să obstrucţioneze ancheta parlamentară în cazul său şi a ţinut să reamintească că ea a fost cea care a solicitat plenului Camerei să voteze înfiinţarea comisiei.

„Nu mă consider vinovată absolut deloc. Dacă m-aş fi considerat vinovată, cu siguranţă aş fi plecat până în acest moment“, a mai spus Ridzi, adăugând că doreşte ca situaţia sa să fie clarificată în cel mai scurt timp. Ministrul Tineretului a anunţat că va pune, luni, la dispoziţia membrilor comisiei toate documentele.

Audit la ministerul tineretului

Monica Iacob-Ridzi i-a informat pe membrii comisiei că a cerut un audit intern la ministerul pe care îl conduce şi că intenţionează să solicite şi o expertiză financiară din partea unei firme de peste hotare pentru a clarifica modul în care au fost cheltuite sumele destinate organizării Zilei Tineretului.

„Solicit acestei companii să facă o analiză dacă între mine şi rudele mele până la gradul trei şi cele două companii şi asociaţii lor există vreo legătură sau dacă există vreo legătură între acele companii şi vreun angajat al Ministerului Tineretului“, a afirmat Ridzi.

Ministrul Tineretului are de gând, după cum a declarat, să ceară companiei în cauză şi precizări privind destinaţia finală a sumelor alocate firmelor care au derulat contractele la evenimentele organizate pentru Ziua Tineretului.

O altă solicitare a lui Ridzi va viza realizarea unui „studiu comparativ de piaţă“ şi o analiză a costului „serviciilor conexe din cadrul evenimentelor de la Costineşti, dar şi ale evenimentelor din ţară“.

Pe de altă parte, Monica Iacob-Ridzi a afirmat că intenţionează să sesizeze organele abilitate să verifice modul în care cele două companii au încasat şi cheltuit banii. „Nu intenţionez să-mi asum vina niciunui salariat al ministerului pe această temă“, a conchis Ridzi.

Ea a mai afirmat în faţa comisiei de anchetă că a cerut un raport de control către Autoritatea Naţională pentru Monitorizarea Achiziţiilor Publice, pe care îl va pune la dispoziţia Comisiei.

Politică



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite