Reuters: Ponta, pus într-o situaţie dificilă după tentativa eşuată. Victoria USL de la alegeri, departe de a fi sigură

0
Publicat:
Ultima actualizare:

După patru luni la putere şi o tentativă eşuată de a-l demite pe preşedinte, premierul român Victor Ponta este atacat atât acasă, cât şi în străinătate, coaliţia lui aflându-se sub presiune, iar victoria alegerilor din decembrie e departe de a fi sigură, se arată într-o analiză Reuters.

"Ponta, un social-democrat de stânga, părea că are toate atuurile în mai, atunci când a devenit cel mai tânăr premier din Uniunea Europeană. Alianţa lui cu liberalii se bucura de o majoritate parlamentară solidă, iar sondaje o cotau cu peste 60%", scrie agenţia de presă. "Acum, omul care trebuia să reprezinte o schimbare de gardă a partidului său, succesori ai comuniştilor defunctului dictator Nicolae Ceauşescu, are probleme", mai notează Reuters.

"În loc să rezolve numărul mare de probleme ale celei de-a doua cele mai sărace naţiuni din UE, mandatul lui Ponta a fost dominat până acum de tentativa partidului său de a-l demite pe preşedintele Traian Băsescu, lucru care a stârnit conflicte cu puterea judecătorească, îngrijorări la Bruxelles şi nesiguranţă între investitori. (...) După cinci ani de la intrarea în UE, România a făcut puţine progrese sub conducerea mai multor guverne în ceea ce priveşte reformarea economiei sale dominate de companii de stat şi combaterea corupţiei. Probleme esenţiale, pe care majoritatea statelor membre UE le-au depăşit acum zeci de ani, precum existenţa apei curentă în toată ţara, (n.r. - în România) sunt încă nerezolvate", se mai arată în analiză.

"Sperăm că după alegerile din decembrie, criza politică va lua sfârşit, iar autorităţile se vor concentra mai mult pe îmbunătăţirea situaţiei economice a ţării", a declarat pentru Reuters Grzegorz Konieczny, managerul Fondului Proprietatea.

Reuters mai sublinează că noul guvern a emis mai mult de 40 de ordonanţe de urgenţă în primele două luni de mandat, ca să crească puterea Parlamentului şi să limiteze puterea Curţii Constituţionale.

După ce tentativa de demitere a eşuat, "Ponta a încercat să prezinte incidentele drept simple consecinţe ale disputelor de acasă".

Disputele cu Băsescu şi CC au afectat încrederea partenerilor internaţionali în Ponta, scrie Reuters. "Ce garanţie avem că nu se va mai întâmpla (n.r. - încă o tentativă de demitere a preşedintelui)?", a spus un diplomat european. "Recâştigarea încrederii pierdute a partenerilor externi nu va fi nici uşoară, nici rapidă", a adăugat acesta.

"După ce USL a eşuat în a-l demite pe Băsescu, şi-a pierdut din popularitate, sondajele poziţionându-o puţin peste 50%", mai scrie Reuters.

Social-democraţii lui Ponta se îndepărtează tot mai tare de micii liberali, conduşi de bătrânul Crin Antonescu, cunoscut pentru gafele sale, notează agenţia de presă.

Politică



Partenerii noștri

image
canal33.ro
Ultimele știri
Cele mai citite