Războiul pentru Parlament: primele bătălii USL - PDL

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Alegerile pentru colegiile de deputaţi din Maramureş şi Neamţ reprezintă un test pentru USL, care aruncă în luptă, pentru prima dată, candidaţi comuni pentru Camera Deputaţilor. Miza parţialelor din 21 august: USL trebuie să confirme primul loc cu care este creditat în sondaje, iar PDL se zbate să infirme picajul din aceleaşi cercetări sociologice.

Cotat cu puţin peste 50% în sondaje, USL va încerca, din răsputeri, să câştige cele două colegii de deputaţi ca o primă probă că poate obţine majoritatea în viitorul Parlament. În cealaltă tabără, democrat-liberalii, pe care cercetările sociologice îi plasează între 15 şi 20%, vor să demonstreze că au suficientă forţă în teritoriu pentru a păstra puterea.

Pentru a-şi maximiza şansele, ambele tabere au ales drept candidaţi oameni cu notorietate pe plan local. În Maramureş, bătălia se dă între Florin Tătaru (USL), director la Direcţia Silvică Maramureş, şi Mariana Pop (PDL), şefa Inspectoratului Şcolar  Judeţean, iar în Neamţ, între Liviu Harbuz (USL) prim-vicepreşedinte al Colegiului Medicilor Veterinari şi Adrian Rădulescu (PDL) , secretar de stat în Ministerul Agriculturii.

Alianţe inedite

Bătălia pentru colegiul din Maramureş a prilejuit o colaborare neobişnuită din punct de vedere politic: UDMR, parte a Coaliţiei la Putere,  susţine candidatul Opoziţiei, pe Florin Tătaru, care va reprezenta USL din partea social-democraţilor. Cu toate că este candidatul comun al USL, Tătaru  nu este sprijinit de actualul primar, liberalul Cătălin Cherecheş, care l-a atacat public. Tătaru, în schimb, şi-a găsit un şef de campanie şi purtător de cuvânt inedit: fostul primar liberal Cristian Anghel, care şi-a pierdut mandatul după ce a fost condamnat pentru abuz în serviciu de Curtea de Apel Cluj.

Competiţia se duce, de fapt, între doi colegi la Federaţia YMCA Maramureş, un ONG cu profil de tineret unde Tătaru este trezorier, iar Mariana Pop (PDL) este membru de onoare. Candidata PDL are avantajul de a reprezenta partidul aflat la putere, care, cu puţin timp înainte de alegeri, a alocat fonduri pentru o serie de proiecte locale.

Icoane din partea PDL

Şi bătălia din Neamţ are parte de aceleaşi ingredinte: generozitate din partea PDL şi neînţelegeri în USL. Democrat-liberalii sunt acuzaţi de adversari că oferă alegătorilor zahăr, ulei, făină şi icoane însoţite de o foaie pe care era scris numele  candidatului PDL Adrian Rădulescu. Reprezentantul democrat-liberalilor s-a lepădat de culoarea portocalie a PDL, colorându-şi materialele electorale în culoarea verde, specifică elogiştilor. Candidatul USL, social-democratul Liviu Harbuz, a fost cercetat , în trecut, de Parchetul de pe lângă Judecătoria Sectorului 3 pentru  abuz în serviciu şi deturnare de fonduri. Din acest motiv, el a fost contestat de liberalul George Şerban, care a declarat „nu sunt de acord să înlocuim lichelele PDL cu lichelele noastre".

SUSŢINERE

Liderii USL Victor Ponta şi Crin Antonescu au fost prezenţi în campania pentru alegerile parţiale atât în Maramureş, cât şi în Neamţ. Candidata PDL din  Maramureş a beneficiat de susţinerea ministrului Educaţiei, Daniel Funeriu.

Regulile parţialelor

La alegerile parţiale, locul de deputat este câştigat de candidatul care obţine cele mai multe voturi. Alegerile vor avea loc duminică, 21 august. Colegiul din Maramureş a rămas vacant după ce  deputatul PNL, Cătălin Cherecheş a câştigat postul de primar al oraşului Baia Mare. La Neamţ, fotoliul de deputat este scos la bătaie în urma decesului social-democratului Victor Surdu. Cei doi câştigători vor fi deputaţi doar pentru un an până la alegerile parlamentare din 2012.

Politică



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite