Radu Câmpeanu: "Îl voi susţine pe Crin Antonescu în campania electorală"

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Preşedintele fondator al PNL, Radu Câmpeanu, a declarat, luni, la sediul PNL, că nu are nimic împotriva lui Crin Antonescu şi va participa la campania electorală pentru Preşedinţia României, apreciind că acesta este "mai cultivat şi mai educat decât diverşi adversari".

"Nu am avut nicio discuţie şi nu am nimic împotriva lui. Este clar că, în ipoteza, posibilă de altfel, că el va fi candidat la Preşedinţie, să particip la campania electorală, pentru că socotesc că Crin Antonescu este mai cultivat şi mai educat decât diverşi adversari. Aşa că este normal să-l sprijin cu toată puterea la campania electorală care va urma", a spus Radu Câmpeanu.

Radu Câmpeanu a ţinut să precizeze că afirmaţiile sale dintr-un interviu acordat săptămâna trecută site-ului ziare.com au fost răstălmăcite.

"Ce s-a spus în presă de un domn, un ziarist, care a luat o afirmaţie care nu era a mea de fapt, era o relatare a unei alte discuţii pe care am avut-o cu un jurnalist şi a început să trăncănească... Nu am nimic împotriva lui Crin Antonescu şi, repet, dacă ajungem la alegeri sunt foarte doritor să-l sprijin masiv cu tot ce pot în campania electorală. Sunt hotărât să particip la campanie pentru el, fără discuţie", a precizat Câmpeanu, potrivit mediafax.

El a mai spus că îi recomandă liderului PNL "să vorbească aşa cum trebuie, pentru că are cultura necesară şi aşa este".

"Nu am ce să-i recomand mai mult decât noroc", a mai spus Câmpeanu.

Radu Câmpeanu a declarat, săptămâna trecută, într-un interviu acordat ziare.com, că în PNL candidatura lui Crin Antonescu la prezidenţiale nu este hotărâtă şi că poporul român nu îl va vota pe preşedintele PNL, pentru că nu are "prestanţa şi echilibrul necesar".

Mai citiţi şi:

Crin Antonescu, despre declarația lui Câmpeanu: Nu-mi face rău, îmi produce dezgust

Politică



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite