Puterea vrea sa-i dea, tacit, 30 milioane de euro Regelui Mihai

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Opozitia ameninta cu Curtea Constitutionala

Legea privind despagubirea fostului suveran Mihai I pentru bunurile care nu au putut fi retrocedate ar putea fi adoptata de Senat fara dezbaterea ei in plen. Motivul oficial: lipsa de timp. Programata pentru sedinta de luni a plenului, legea nu a fost discutata pentru ca senatorii s-au certat timp de doua ore pe diverse chestiuni organizatorice, iar o ora au urcat la tribuna pentru declaratii politice. In momentul in care sedinta a fost intrerupta pentru urmarirea momentului festiv de la Luxemburg, senatorii au plecat, linistiti, sa-si vada de treburile lor. Cum termenul-limita stabilit de comisiile de specialitate pentru finalizarea legii in Senat este 29 aprilie, senatorii coalitiei aflate la putere au decis, in mod tacit, sa lase legea sa treaca de Senat in forma propusa de Guvern, care presupune acordarea sumei de 30 milioane de euro fostului monarh. Si asta, spun unele voci din Senat, pentru a evita dezbaterile in plen, in cursul carora opozitia urma sa aduca injurii grave la adresa fostului rege. Opozitia parlamentara nu renunta insa la lupta si va propune astazi, in Biroul Permanent, prelungirea termenului pentru adoptarea legii de la 45 la 60 de zile. "E vorba sa dam bani, foarte multi bani, celui care a furat din patrimoniul statului", a declarat ieri Antonie Iorgovan, senator PSD, referindu-se la tablourile aflate in proprietatea Regelui Mihai. Iorgovan este decis ca, impreuna cu alti senatori, sa initieze procedura de neconstitutionalitate in cazul in care legea va trece tacit de Senat. O alta varianta vehiculata pentru dezbaterea legii este intrunirea plenului intr-o noua sedinta, in aceasta dupa-amiaza sau joi dimineata. Lucru putin probabil, in conditiile in care senatorii se grabesc sa plece la casele lor pentru sarbatorile de Pasti.

Politică



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite