Purtătorul de cuvânt al MAE, Ovidiu Dranga, a fost numit în postul de secretar de stat

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Purtătorul de cuvânt al Ministerului Afacerilor Externe, Ovidiu Dranga, a fost numit în postul de secretar de stat al ministerului, prin decizie a premierului Victor Ponta.

Numărul secretarilor de stat din Ministerul Afacerilor Externe (MAE) a fost suplimentat de Guvern cu un post, ajungând la patru astfel de funcţii, prin modificarea organigramei.

La jumătatea luni mai, ministrul Afacerilor Externe, Andrei Marga, a declarat că organigrama ministerului va fi modificată astfel încât să cuprindă patru posturi de secretari de stat, cu unul mai mult decât cele prevăzute în prezent, notează Mediafax.

De asemenea, Marga a precizat că în prezent sunt ocupate trei posturi de secretari de stat - Bogdan Aurescu, Luminiţa Odobescu şi Dan Petre -, urmând ca pentru al patrulea să fie desemnat în perioada următoare ocupantul.

Dranga, fost ambasador al României la Bruxelles, a fost numit la sfârşitul lunii mai purtătorul de cuvânt al MAE.

Politică



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite