Hașotti: Comentariile lui Macovei despre cazul Năstase sunt cele ale unui procuror stalinisto-ceaușist

0
Publicat:
Ultima actualizare:
 Puiu Haşotti, ministrul Culturii
Puiu Haşotti, ministrul Culturii

Liderul grupului PNL din Senat, Puiu Haşotti, a susţinut, luni, că declaraţiile europarlamentarului PDL Monica Macovei despre cazul Adrian Năstase sunt cele ale unui procuror stalinisto-ceauşist, el precizând că, dacă afară sunt 30 de grade, Macovei se simte mai bine în prezenţa a 40 de grade.

„Declaraţiile sunt incalificabile, de procuror stalinisto-ceauşist. Sunt afară 30 de grade, cred că doamna Monica Macovei se simte mai bine în prezenţa a 40 de grade", a spus Haşotti.

Liderul grupului PSD din Senat, Ilie Sârbu, a susţinut, luni, comentând declaraţiile europarlamentarului PDL Monica Macovei la adresa lui Adrian Năstase, că aceasta ar trebui să-şi nege propria existenţă şi că trăieşte într-o altă lume, interesantă, din care e greu să-ţi revii.

„Ar trebui să-şi pună la îndoială propria existenţă. Cred că trăieşte în altă lume - şi ştim cu toţii la ce mă refer când zic. E o lume interesantă, dar din care e greu să-ţi revii aşa, deodată. Îți revii în etape", a spus Ilie Sârbu despre declaraţiile Monicăi Macovei.

El a spus că social-democraţii nu se pot „decuple" automat de „omul" şi „colegul" Adrian Năstase.

„Partea sentimentală rămâne: e colegul nostru, e omul Năstase. Nu ne putem decupla aşa automat de toate, nu suntem computere", a spus Ilie Sârbu.

El a precizat că nu a vorbit în această perioadă cu Adrian Năstase.

„Nu. Sunt momente dificile. Acum, toate telefoanele astea care vin, ştim şi noi din proprie experienţă, îl obosesc", a spus Ilie Sârbu.

Premierul Victor Ponta a declarat, luni, comentând cererea europarlamentarului PDL Monica Macovei ca ministrul de Interne, Ioan Rus, să demisioneze, că este dreptul acesteia, el precizând că dacă un ministru greşeşte, atunic îl va sancţiona.

„Dacă greşeşte vreun ministru, îl sancţionez. Eu cred că în acest moment trebuie să le spunem oamenilor ce facem în viitor. Scandalurile, certurile nu intră direct în fişa postului meu şi vreau să-mi fac datoria faţă de oameni", a spus Ponta, răspunzând unei întrebări referitoare la modul în care a acţionat Ioan Rus în cazul lui Adrian Năstase.

Fostul ministru al Justiţiei Monica Macovei semnalează încălcări ale legii în cazul fostului premier Adrian Năstase, de la „negocierea" unui regim preferenţial de a ajunge la închisoare până la vizitele primite la spital, şi cere demisia ministrului de Interne, Ioan Rus.

„Gestul ministrului Administraţiei şi Internelor, Ioan Rus, de a-l suna pe condamnatul Adrian Năstase şi de a negocia cu acesta un regim preferenţial de a ajunge la închisoare este inacceptabil. Şi aşa rămâne, chiar dacă ministrul ar promite public că va telefona tuturor condamnaţilor la pedepse cu închisoare de azi încolo ca să-i întrebe cum vor să fie duşi la penitenciar", susţine Monica Macovei, într-o declaraţie remisă, vineri, agenţiei Mediafax.

Europarlamentarul PDL Monica Macovei a declarat, sâmbătă, că are dubii serioase în legătură cu diagnosticul fostului premier Adrian Năstase, având în vedere că a fost pus de Şerban Brădişteanu, fost senator PSD şi cercetat pentru corupţie.

„Am dubii serioase cu privire la faptul că Adrian Năstase este tratat şi primeşte diagnostic de la doctorul Brădişteanu (...) Faptul că diagnosticul îl pune doctorul Brădişteanu, care a fost senator PSD şi cercetat pentru corupţie, nu-mi dă o stare de linişte cu privire la faptul că diagnosticul este unul corect", a spus Monica Macovei.

Politică



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite