Prostituţia în forma Prigoană naşte controverse

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Propunerea legislativă care prevede legalizarea prostituţiei, depusă deja de Silviu Prigoană la Parlament, este criticată chiar de unii parlamentari PDL, în timp ce alţii spun că „o aşteptau de mult timp”.

Documentul prevede că prostituatele trebuie să aibă minimum 20 de ani şi să facă lunar controale medicale. Clienţii care se pot bucura de aceste servicii la bordel sau acasă trebuie să aibă minimum 16 ani, iar tarifele vor fi afişate la vedere.

"Legea trebuie să treacă dacă suntem un popor sănătos la cap", a afirmat Prigoană. Iniţiativa nu este prima de acest gen. În 2007, ministrul de Interne, Vasile Blaga, anunţa că lucrează la două variante de act normativ. El a abandonat iniţierea unei legi după ce PD a fost scos de la guvernare.

Varujan Pambuccian: Aduce bani la buget

Senatorul PDL Cristian Rădulescu a declarat că iniţiativa ar trebui susţinută de parlamentarii democrat-liberali în cadrul dezbaterilor din Parlament. „Ideea legalizării prostituţiei am mai întâlnit-o de câteva ori, însă nu am citit încă legea", a spus Rădulescu. Şi liderul minorităţilor din Camera Deputaţilor, Varujan Pambuccian, a declarat că susţine ideea. „Orice acţiune care nu reprezintă un pericol social şi care aduce bani la bugetul de stat este bine-venită", a afirmat Pambuccian. 

Deputatul PDL Cezar Preda consideră că România are cu totul alte priorităţi. Întrebat totuşi cum va vota în plen o astfel de iniţiativă, Preda a spus că societatea românească nu este pregătită pentru legalizarea prostituţiei, chiar dacă există şi „argumente sociale şi de sănătate" în favoarea unei legi.

Cristina Pocora: Femeia nu e obiect sexual

„Sunt total împotriva legalizării prostituţiei. Cel mai puternic argument este acela că nu voi fi niciodată de acord ca femeia să fie tratată ca obiect sexual, ca marfă", a afirmat şi Cristina Pocora, deputat PNL.  Vicepreşedintele Camerei Deputaţilor, Valeriu Zgonea (PSD), a catalogat drept „năstruşnică" iniţiativa lui Prigoană.

„Îi atrag atenţia că astfel de iniţiatiave pun în pericol calitatea şi substanţa parlamentarismului din România. Sun supărat că un om de talia dânsului vine cu astfel de idei", a declarat Zgonea.

Lege dorită şi la Cotroceni

Legalizarea sexului comercial este o soluţie înaintată şi într-un raport al Comisiei Prezidenţiale pentru Analiza Riscurilor Sociale şi Demografice, dat publicităţii în septembrie 2009.  Membrii comisiei propun înfiinţarea de centre de specialitate prin intermediul cărora femeile care practică sex comercial să poată beneficia şi de prezervative oferite gratis.

Politică



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite