Procuror Valentin Șelaru: Am ridicat o armă de foc; cel mai probabil s-a tras un singur foc

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Procurorul şef al Secţiei de urmărire penală şi criminalistică din Parchetului instanţei supreme, Valentin Şelaru, a declarat, miercuri noapte, că de la locuinţa lui Adrian Năstase au fost ridicate o armă de foc şi mai multe obiecte, precizând că cel mai probabil s-a tras un singur foc.

Valentin Şelaru a spus că cercetarea la faţa locului a fost încheiată, fiind ridicate mai multe obiecte, printre care şi o armă de foc, respectiv un revolver.

Întrebat câte focuri de armă au fost trase, şeful Secţiei de urmărire penală şi criminalistică a spus că în urma cercetării la faţa locului "se poate afirma că este foarte probabil să se fi tras un singur foc de armă". El a precizat că proiectilul a fost descoperit la faţa locului.

Valentin Şelaru a mai spus că nu crede că este nevoie să se revină pentru cercetarea la faţa locului. El a adăugat că se vor face toate cercetările necesare într-un astfel de dosar.

Parchetul instanţei supreme a anunţat, miercuri noapte, că face cercetări în cazul tentativei de sinucidere a lui Adrian Năstase, care a avut loc în timpul punerii în executare a mandatului privind condamnarea acestuia la doi ani de închisoare în dosarul "Trofeul calităţii".

"Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie a fost sesizat de organele de poliţie, iar din primele date comunicate a rezultat că ar fi existat o tentativă de suicid a numitului Năstase Adrian", potrivit unui comunicat de presă al Ministerului Public.

La faţa locului s-a deplasat o echipă operativă condusă de procurorului şef al Secţiei de urmărire penală şi criminalistică din cadrul Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, pentru efectuarea cercetărilor.

Adrian Năstase a încercat să se sinucidă, miercuri noapte, după ce poliţiştii au venit la locuinţa sa, el provocându-şi o rană în zona gâtului, cu un pistol.

Politică



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite