Principele Radu îl atacă pe Băsescu

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Ginerele Regelui Mihai, Principele Radu, a declarat că atacul preşedintelui Traian Băsescu la adresa fostului suveran se justifică prin modul diferit în care cei doi privesc instituţiile statului, şeful statului având "de foarte multe ori, un dispereţ abrupt al constituţionalismului".

"Cred că esenţialmente răspunsul e unul singur şi el priveşte ambele instituţii: felul complet diferit, antagonist, de a vedea respectul faţă de instituţiile statului. Casa Regală vede servitul statului român cu instrumentele reprezentantivităţii statului într-un fel, iar actuala performanţă de tip de statal de la Cotroceni este orice, în afară de o performanţă de tip statat, e una eminamente politică, de foarte multe ori de un dispereţ abrupt al constituţionalismului şi al eticii instituţionale", a declarat Principele Radu, la Realitatea TV.

"Nu se întreabă nimeni ce crede Regele despre comportamentul public al acestui personaj. Regele crede că felul de a servi statul român e făcut în alt fel", a adăugat Principele.

Declaraţia ginerelui Regelui Mihai vine la aproape trei luni după ce, într-o emisiune televizată, preşedintele Traian Băsescu l-a atacat dur pe fostul suveran, despre care a spus că a fost "slugă la ruşi", abdicarea sa fiind "un act de trădare naţională".

Politică



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite