Primarul peremist din Jucu nu asculta de C.V. Tudor

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Comuna Jucu, judetul Cluj, sambata, ora 20,30. O aglomerare de case scufundate in bezna. Din loc in loc, o luminita firava, pe ulite nici o fiinta cuvantatoare, doar doua pisici. Pe una dintre strazi

Comuna Jucu, judetul Cluj, sambata, ora 20,30. O aglomerare de case scufundate in bezna. Din loc in loc, o luminita firava, pe ulite nici o fiinta cuvantatoare, doar doua pisici. Pe una dintre strazi se afla primaria, care gazduieste una dintre cele patru sectii de votare din comuna. Cel mai activ, la post, e primarul, Gavril Gherasim, ales pe listele PRM. Alesul taranilor din Jucu a votat "Da", dupa cum ne-a marturisit. A fost nevoie de un dialog foarte scurt pentru a ne da seama ca Gavril Gherasim se afla printre cei care cred in modificarile aduse Legii fundamentale. Ne spune ca nu a primit fluturasi din partea PRM, care militeaza impotriva scopului referendumului, si, daca i-ar fi primit, i-ar fi trimis inapoi. "Sunt major, nu trebuie sa-mi explice altcineva ce e mai bine pentru mine. Ma intrebati ce cred in legatura cu limba maghiara? Daca un maghiar nu stie limba romana si are un proces ce sa fac, sa-l strang de gat? Poate sa vorbeasca in limba lui, daca vrea", se lanseaza primarul in explicatii. "Avem proiecte mari, introducem gaz metan, la titlurile de proprietate stam foarte bine, construim impreuna", continua primarul PRM. L-am intrebat daca stie care sunt indicatiile presedintelui PRM, Corneliu Vadim Tudor, iar Gavril Gherasim repeta: "Sunt major, am constiinta mea". In timp ce stam de vorba cu primarul, mai intra cate un cetatean si voteaza. La ora 20, din 1530 de persoane inscrise pe listele permanente, votasera peste 18 la suta. Membrii sectiei de votare erau multumiti. Ieri, la ora 14,30, votasera deja 38 la suta.

Politică



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite