Primarul orasului Targu Neamt vrea sa faca un minilitoral pe malul Ozanei

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Primarul orasului Targu Neamt, Decebal Arnautu, sustine ca viitorul economic al urbei strajuite de Cetatea Neamtului va fi legat de turism. El aduce ca argument faptul ca, in 2003, cifra de afaceri

Primarul orasului Targu Neamt, Decebal Arnautu, sustine ca viitorul economic al urbei strajuite de Cetatea Neamtului va fi legat de turism. El aduce ca argument faptul ca, in 2003, cifra de afaceri din turism s-a dublat fata de cea inregistrata in anul 2002. Rata somajului s-a micsorat datorita dezvoltarii agroturismului, deoarece s-au infiintat numeroase pensiuni, care au angajat multi someri. Pensiunile agroturistice din zona Neamtului, ca si cele din Bucovina, sunt foarte solicitate si apreciate atat de turistii din tara, cat, mai ales, de cei din strainatate. Stimulat si de apropierea alegerilor locale, primarul are multe idei si proiecte. El a declarat: "Ne-am propus sa dezafectam circa 2 hectare de teren din albia raului Ozana, pe care sa amenajam o zona de agrement. Vrem sa construim un minilitoral pe malul Ozanei: o plaja mica, moderna, restaurante, teren de sport". Un alt proiect priveste construirea unei telecabine care va face legatura intre Cetatea Neamtului, Casa Arcasul si Baile Oglinzi. In primavara, va incepe amenajarea unei piste de schi pe culmea Plesului. Pentru toate acestea se va incerca atragerea unor investitori straini, dar Primaria va emite si obligatiuni municipale, care vor putea fi cumparate de localnici. Poate, cu aceasta ocazie, administratia orasului Targu Neamt, dar si a judetului se vor ingriji mai mult si de amenajarile si conservarea Cetatii Neamtului.

Politică



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite