UPDATE Prima zi a Parlamentului. USL intră în grevă dar participă la şedinţa pentru alegerea conducerii

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Parlamentul şi-a început de astăzi activitatea. Opoziţia boicotează lucrările Senatului şi Camerei Deputaţilor, dar participă la şedinţele la care se aleg Birourile Permanente.  

UPDATE 17:00 "Vom participa la vot dacă va fi vorba despre proiecte care nu suportă amânare. Vom avea un lider care să se asigure că aceste lucrări se desfăşoară în mod regulamentar. Este o decizie politică luată cu speranţa ca cei care nu aud, să ne audă pe noi", a spus Victor Ponta în Camera Deputaţilor.

UPDATE 15.10 Declaraţia lui Victor Ponta, la Parlament:
„Eu transmit indemnizaţia mea către contul celor de la SMURD. Decizia este ca indemnizaţia pe care o primeşti să o dai societăţii civile, unor oameni care au mai multă nevoie de ea. Nu ştiu exact cât, pentru că eu nu sunt contabil, eu vă răspund din punct de vedere politic.

Motivele pentru care am ajuns în această situaţie, sunt foarte clare. Am avut 14 angajări de răspundere, nu avem de ce să mai stăm în Parlament, pentru că nu avem voie să facem nimic. La moţiunile de cenzură, cei care nu muncesc sunt cei de la Putere. Fraudele repetate ale lui Anastase ne arată că şi prezenţa noastră în număr mare nu foloseşte, atâta timp cât o ai pe Roberta care fură voturi.

Trebuie renunţat la asumări de răspundere, gata cu furtul Roberte şi din punct de vedere politic vrem demisia guvernului Boc şi un guvern care sp gestioneze situaţia până la alegeri anticipate. Vom participa la moţiunile de cenzură, revocarea preşedintelui şi orice iniţiativă de schimbare a actualului Guvern. În PDL şi în UDMR mai sunt încă oameni raţionali, care văd că singurul interes politic este să intre în Parlament şi dacă o ţin tot aşa, până în noimebrie vor avea soarta PNŢCD.

PDL ar trebui să se preocupe să devină principalul partid de Opoziţie şi dacă o ţin tot aşa, principalul partid politic al Opoziţiei va fi Partidul Poporului lui Dan Diaconescu, pe care l-a crescut PDL-ul cu gândul că îi vor ajuta la alegeri".

Liderul deputaţilor PNL, Călin Popescu Tăriceanu, a declarat, astăzi pentru "Adevărul" că opoziţia va desemna, în principiu, reprezentanţi în Birourile permanente ale celor două Camere şi că va participa la votarea acestora în plen.
Potrivit viceliderului grupului PNL, Eugen Nicolăescu parlamentarii opoziţiei vor renunţa, ca urmare a retragerii lor din Parlament, la indemnizaţia de şedinţă, care nu are o valoare fixă, ea fiind proporţională cu numărul de şedinţe la care un demnitar participă.
Parlamentarii opoziţiei vor încasa, însă, în continuare, indemnizaţia de bază, a cărei valoare este, în medie, de 4.000 de lei, dar şi sumele forfetare din care sunt plătiţi consilierii din birourile parlamentare din teritoriu.
Totodată, parlamentarii opoziţiei vor continua să beneficieze de cazare gratuită în Bucureşti, precum şi de abonamentul la telefonul mobil, plătit de Parlament.

La rândul său, liderul grupului PSD, Mircea Duşa a declarat, după şedinţa Biroului Permanent al Camerei, că a anunţat conducerea forului legislativ că parlamentarii opoziţiei vor începe de miercuri protestul la adresa puterii, adică nu vor participa la şedinţele de plen, de comisii şi ale Biroului.

Duşa a arătat însă că opoziţia îşi va desemna reprezentanţii în noul Birou Permanent al Camerei Deputaţilor, care este ales la începutul fiecărei sesiuni parlamentare.

"Am anunţat că vom începe de astăzi protestul nostru parlamentar împotriva faptului că cei de la putere nu înţeleg să asculte strada şi să-şi dea demisia", a declarat Mircea Duşa.
El a precizat că se va aplica legea privind statutul deputaţilor şi senatorilor, adică, în cazul neparticipării la şedinţe a parlamentarilor, li se va diminua indemnizaţia acestora proporţional cu numărul de zile în care absentează.

Duşă a sugerat că parlamentarii opoziţiei vor continua să stea la hotel chiar dacă nu participă la lucrările legislativului şi le-a spus ziariştilor care cereau detalii pe acest subiect că pun "întrebări tendenţioase".

De asemenea, Mircea Duşă a ţinut să precizeze că este vorba despre un protest, un boicot al parlamentarilor opoziţiei, şi nu despre o grevă.

Liderul deputaţilor PSD a precizat că acest protest ar putea ţine până la declanşarea alegerilor anticipate.

Politică



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite