Preşedintele Consiliului European: Prin măsurile luate, România devine un punct de intrare în Schengen sigur

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Preşedintele Consiliului European, Herman van Rompuy, a declarat, miercuri, în plenul Parlamentului, că, prin măsurile luate, România devine un punct de intrare sigur în Spaţiul Schengen.

El a amintit că România îndeplineşte condiţiile legale pentru accederea în acest spaţiu.

"Toţi liderii europeni au subliniat, nu o dată, în reuniunile noastre, că au fost îndeplinite condiţiile legale pentru accederea României la Spaţiul Schengen. Ultima întrunire a fost în martie, iar, discutând cu miniştrii de interne, s-a pus problema accederii României şi Bulgariei în septembrie", a arătat Rompuy.

El şi-a declarat satisfacţia pentru faptul că România "are încredere şi ia măsuri la problemele de graniţă şi de coordonare a poliţiei de graniţă".

"În aceste condiţii, România devine un punct de intrare sigur în Spaţiul Schengen" , a ţinut să precizeze oficialul european.

Potrivit afirmaţiilor sale, controlul frontalier pune şi probleme bugetare.

Ratificarea Tratatului de guvernanţă

Herman van Rompuy, a declarat, miercuri, în plenul Parlamentului, că o ratificare rapidă a Tratatului de guvernanţă fiscală de către România este "crucială".

"România a semnat un tratat pentru o mai mare disciplină bugetară. Participarea României în acest sens este foarte apreciată ca semn al încrederii şi ca un vot de încredere pentru viitor. O ratificare rapidă este crucială acum şi contez şi pe acest Parlament în acest sens, va contribui la prevenirea unor crize de datorii viitoare şi demonstrează determinarea noastră politică de a face faţă şi a depăşi criza curentă", a spus oficialul european.

El a menţionat că, de la erupţia sa acum doi ani, această criză a determinat o activitate foarte intensă în Uniunea Europeană.

"Prioritatea noastră a fost dublă: de a depăşi criza prin măsuri de urgenţă prin punerea la dispoziţie a unor fonduri de salvare, dar şi, pas cu pas, de punere la punct a unei guvernări economice pentru evitatea unor probleme viitoare", a spus el.

Preşedintele Consiliului European a menţionat că ţările membre UE au decis cu responsabilitate şi cu un simţ al solidarităţii să ia măsuri, iar România şi-a jucat rolul său, rămânând unită cu ceilalţi membri ai Uniunii, făcând faţă responsabilităţilor sale şi pe plan intern, astfel încât, în linie cu tratatele europene, Euro va deveni şi moneda României.

Întrevederi cu Băsescu

El a spus, pe de altă parte, că, în cursul dimineţii de miercuri, preşedintele Traian Băsescu i-a prezentat măsurile pe care le-a luat România pentru a face faţă crizei, decizii dificile pentru a restaura încrederea în piaţă, bugetul şi reformele structurale.

"Aceste decizii produc deja rezultate. După o recesiune profundă, economia se întoarce şi se aşteaptă o creştere economică şi pentru anul viitor. Aş dori să încurajez eforturile viitoare ale României pentru a depăşi această criză şi sper ca Parlamentul să sprijinine acest efort. România a făcut faţă cu flexibilitate şi, totuşi, şi cu frustrare şi furie tuturor acestor fenomene, de aceea este important să lucrăm cu onestitate şi cu un spirit al corectitudinii", a subliniat Herman van Rompuy.

Politică



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite