Preşedintele suspendat discută pe Facebook cu cetăţenii supăraţi

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Românii au ocazia să intre în dialog direct cu preşedintele suspendat, Traian Băsescu, care de mâine va începe să răspundă doleanţelor poporului prin mesaje video postate pe Facebook.

Sub egida "Eşti supărat pe Băsescu. De ce?", echipa de campanie a preşedintelui suspendat încearcă să-i aducă la masa discuţiilor pe Traian Băsescu şi pe cetăţenii supăraţi. Totul în mediul online, evident. Şi unde mai bine decât pe Facebook, reţea de socializare care are peste cinci milioane de utilizatori români?

"Trimite-ne un mesaj cu ce ai să reproșezi lui Traian Băsescu. Mesajele iraționale sau vulgare nu se iau în seamă, iar utilizatorii respectivi sunt banați. De asemenea, nu vom lua în considerare mesajele pro-Băsescu. Acest site e dedicat celor care sunt supărați pe el, nu celor care vor să-l încurajeze. Toate mesajele ajung la Traian Băsescu, care răspunde în maximum 24 de ore. În fiecare zi alege un număr de 2-3 postări, pentru a le răspunde video. Răspunsul video e publicat aici in fiecare zi la 18.30", scrie stafful de campanie al preşedintelui suspendat pe Facebook.

"Dacă eşti unul dintre cei care sunt supăraţi pe mine, sunt aici ca să-ţi răspund. Poate ai tu dreptate, poate am eu dreptate... Important e să vorbim!", spune Băsescu în clipul care promovează pagina de Facebook.

Politică



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite