Preşedintele îşi reia activitatea de botezuri şi cununii

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Fata familiei Dumitrache din comuna gălăţeană Piscu, pe care urmează să o boteze sâmbătă însuşi preşedintele României, se adaugă unei lungi liste de fini ai lui Traian Băsescu. Până

Fata familiei Dumitrache din comuna gălăţeană Piscu, pe care urmează să o boteze sâmbătă însuşi preşedintele României, se adaugă unei lungi liste de fini ai lui Traian Băsescu. Până acum, Băsescu a cununat vreo zece perechi de tineri însurăţei şi a fost de trei ori naş de botez. Printre cuplurile celebre cununate de actualul şef al statului se află Ela şi Ghiţă Falcă. Ela este fata liderului organizaţiei PD din judeţul Arad, Gheorghe Seculici, iar Ghiţă Falcă a devenit în 2004 primarul municipiului Arad. Căsătoria lui a fost "negociată" de Băsescu la Târgul de fete de pe muntele Găina. În septembrie 2002, Traian Băsescu a fost naş la nunta solistului de la Taxi, Dan Teodorescu, care s-a căsătorit cu Melania Medeleanu, ştirista de la Realitatea TV. La acel moment, presa relata că Băsescu fusese deja naş la alte şase căsătorii. Nu se ştie cât de dezamăgit a fost naşul de faptul că, în 2005, finul său a cântat la o petrecere a tinerilor PSD. Pe lunga listă de fini ai preşedintelui României mai figurează o vicepreşedintă a organizaţiei PD din Constanţa, Narciz Amza, sau băiatul prefectului de Argeş, Ion Cârstoiu. În 2004, Băsescu şi Cârstoiu au avut o dispută publică, întrucât preşedintele de atunci al PD a refuzat să-l pună pe listele de deputaţi pe liderul filialei judeţene din Argeş. Supărarea nu a ţinut prea mult, pentru că, la începutul lui 2005, cumătrul lui Băsescu a ajuns prefect. În ultimul timp însă, Traian Băsescu pare să fi renunţat să mai cunune celebrităţi şi colegi de partid sau să le boteze copiii, preferând familiile mai simple. În 2004, el a oprit un om de la ceea ce părea a fi o tentativă de sinucidere, promiţând că îi va boteza copilul. Acest fin al şefului statului s-a născut într-o familie de romi, iar tatăl său voia să se arunce de pe un bloc pentru că nu primea o casă pentru el şi cei 14 copii ai săi. Acesta a fost al doilea botez la care Băsescu a fost naş, primul fiind cel al unui copil de etnie turcă, de 12 ani, băiatul unui prieten.

Politică



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite