Preşedintele lucrează pentru imaginea SRI

0
Publicat:
Ultima actualizare:

a spus că "suspectează" întreaga conducere a acestei instituţii că ar "negocia influenţa politică prin intermediul dosarelor". În schimb, într-un discurs de aproximativ 20 de minute, şeful

a spus că "suspectează" întreaga conducere a acestei instituţii că ar "negocia influenţa politică prin intermediul dosarelor". În schimb, într-un discurs de aproximativ 20 de minute, şeful statului a avut aproape numai cuvinte de laudă la adresa cadrelor SRI, despre care a afirmat că lucrează "pentru cetăţenii României". "Viteza transformărilor vă dă dreptul să fiţi priviţi altfel de cetăţenii României", a declarat preşedintele României. Singurul reproş al lui Băsescu către conducerea SRI a fost că, urmare a lipsei de transparenţă, populaţia nu cunoaşte suficient de bine realizările acestui serviciu. Pe lista realizărilor SRI, care, potrivit lui Băsescu, ar trebui aduse la cunoştinţa publicului, se află "informaţiile de excepţională importanţă" în combaterea traficului de droguri sau colaborarea cu serviciile din alte ţări, inclusiv un raport "pozitiv" al Comisiei Europene. "Aliaţi importanţi ai României au cuvinte extrem de bune la adresa SRI, în timp ce imaginea serviciului pentru societatea civilă nu îl mai reprezintă astăzi", a susţinut şeful statului. În consecinţă, el a afirmat că anul 2005 a reprezentat proba că România are un serviciu de informaţii "capabil să răspundă nevoii de protejare a cetăţeanului român". Discursul lui Traian Băsescu vine la două săptămâni după ce, într-un interviu acordat postului de radio Deutsche Welle, el a promis că se va ocupa personal de îmbunătăţirea imaginii publice a serviciilor secrete. "Ce vă pot spune eu însă este că percepţia va trebui schimbată şi eu mi-am propus să lucrez la acest lucru, chiar dacă voi înfrunta neîncrederea românilor, dar cred că în calitate de preşedinte trebuie să o fac", a declarat, la 14 martie, preşedintele Băsescu.

Stroe a criticat cu voie de la Băsescu
Preşedintele Comisiei parlamentare de control a SRI, senatorul PNL Radu Stroe, a criticat dur activitatea acestei instituţii, chiar la bilanţul prezentat, ieri, în faţa preşedintelui Traian Băsescu. Stroe a vorbit despre "mentalitatea vechilor structuri", prezentă încă în rândul cadrelor de conducere ale SRI sau despre faptul că această instituţie are o activitate "excesivă" în domeniul culegerii de informaţii economice. Parlamentarul liberal a mai spus că domeniul interceptării telefoanelor este insuficient reglementat şi a apreciat chiar că acest serviciu nu ar avea atribuţii în punerea în aplicare a mandatelor de ascultare solicitate de alte instituţii ale statului. În plus, Radu Stroe a apreciat că SRI nu trebuie să profite de lupta împotriva corupţiei pentru a se ocupa de toate faptele cuprinse în Codul Penal. În intervenţia de final, Stroe a cerut acestui serviciu să asigure "un real echilibru" între securitatea naţională şi respectarea drepturilor omului. Anticipând probabil acest discurs, directorul SRI, Radu Timofte, l-a rugat, iniţial, pe parlamentarul liberal să nu ia cuvântul, pentru a scurta şedinţa de bilanţ. Ulterior, după un schimb de bileţele cu preşedintele Băsescu, Stroe a fost invitat de Timofte să ia cuvântul.

Politică



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite